VIDEO / Rețea de trafic de droguri, destructurată la Ungheni. Droguri de peste 2,5 milioane de lei, confiscate

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Ungheni, în colaborare cu ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii raionale Ungheni, au documentat și destructurat o grupare specializată în circulația ilegală a drogurilor, care acționa prin intermediul platformei online Telegram, scrie Poliția Republicii Moldova.
Investigațiile au scos la iveală faptul că, începând cu anul 2024, mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani, ar fi fost implicate în procurarea, păstrarea, transportarea și distribuirea drogurilor și a analogilor acestora pe teritoriul raionului Ungheni.
Pe 16 mai curent, în cadrul unui amplu set de măsuri speciale de investigație, membrii grupului au fost reținuți în flagrant delict. În urma perchezițiilor efectuate, oamenii legii au depistat și ridicat peste 4,5 kg de droguri de tip PVP, hașiș și marijuana, dar și alte obiecte relevante pentru cauza penală.
Valoarea totală a drogurilor confiscate este estimată la aproximativ 2.500.000 lei pe piața neagră. Procurorii au înaintat demersuri privind aplicarea arestului preventiv în privința persoanelor reținute.
Este important de menționat că, potrivit legii, aceștia beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii definitive a instanței de judecată.
Investigațiile continuă, fiind întreprinse noi măsuri pentru acumularea probelor și identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii.
Lasă un răspuns