„Casa Părintească” de la Palanca, în prim-planul unei expoziții aniversare la Muzeul Național

În contextul Nopții Europene a Muzeelor, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează expoziția „Muzeul Casa Părintească – un sfert de veac în beneficiul comunității”.
Expoziția marchează 25 de ani de activitate ai Muzeului Casa Părintească din s. Palanca, fondat de meșterița populară Tatiana Popa. Aceasta se va organiza sâmbătă, 17 mai, cu începere de la ora 17:00.
Expoziția va documenta povestea muzeului de la începuturi până în prezent, cu momente de referință din activitatea sa cultural-educativă, proiecte de revitalizare a meșteșugurilor, precum și rolul său la completarea dosarelor Republicii Moldova și României în Lista Reprezentativă UNESCO.
În cadrul expoziției vor fi prezentate obiecte indispensabile unei case tradiționale: diferite tipuri de covoare, oale de lut, coveți, căușe, lăzi de zestre, costume de sărbătoare pentru femei. Fotografiile vechi (unele de până la Primul Război Mondial și din perioada interbelică) ilustrează aspecte importante din viața familiilor și a satelor basarabene. Un loc aparte îl ocupă lucrările meșteriței Tatiana Popa – covorul în bumbi, devenit o raritate, horboțele croșetate ș.a.
Tatiana Popa este un veritabil meșter popular, deținătoare a Titlului Onorific de Purtător al Tezaurului Uman Viu, directoare a muzeului privat AO „Casa Părintească”, s. Palanca, conducătoare a Centrului de artizanat Meșter Faur (tapiserie, broderie, macrame, croșetă). Este autoarea mai multor articole, broșuri și monografii, precum: Nodișori la băsmăluță, Covorul în bumbi (album, ghid practic), Casa florilor și aromelor (broșură), Despre ce vorbesc zidurile mănăstirii Hârjauca (documente din arhive), și Zăboveli de la bunici.
De la fondarea Muzeului „Casa Părintească”, Tatiana Popa a creat o punte de legătură cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, organizând și participând la activități cultural-artistice dedicate atât meșterilor populari, cât și publicului de toate vârstele și etniile.
Expoziția poate fi vizitată până la data de 10 septembrie.
Lasă un răspuns