Pestă porcină africană confirmată la Rădenii Vechi. Autoritățile impun măsuri stricte

Primăria satului Rădenii Vechi anunță că, în urma analizelor de laborator efectuate de autoritățile sanitar-veterinare, a fost confirmată prezența pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul localității.
Boala, extrem de contagioasă și letală pentru porcine, impune aplicarea imediată a unor măsuri stricte de prevenire și control, pentru a limita răspândirea virusului în comunitate și în localitățile învecinate.
Măsuri obligatorii, valabile de îndată:
-
Este interzisă circulația porcilor din și în interiorul satului Rădenii Vechi fără aprobarea expresă a autorităților sanitar-veterinare.
-
Este interzisă vânzarea și cumpărarea porcilor, atât pe piața locală, cât și în alte localități. Aceste activități pot contribui semnificativ la răspândirea bolii.
-
Orice caz de îmbolnăvire sau deces al porcilor trebuie raportat imediat medicului veterinar sau Primăriei.
-
Accesul în gospodării trebuie să se facă doar cu respectarea strictă a normelor de biosecuritate. Se recomandă dezinfectarea încălțămintei, evitarea contactului cu alte animale și limitarea vizitelor.
-
Este strict interzisă sacrificarea porcilor în această perioadă, chiar și pentru consum propriu.
Primăria face apel la toți locuitorii să trateze cu maximă responsabilitate această situație și să respecte întocmai măsurile impuse. Doar prin colaborare și vigilență putem preveni extinderea focarului și proteja sănătatea animalelor din gospodăriile noastre.
Expresul
Lasă un răspuns