Un monument în memoria ostașilor căzuți în războiul din Afganistan, inaugurat la Ungheni

La 14 februarie, la Ungheni, a fost dezvelit monumentul dedicat eroilor care au murit pe câmpul de luptă în Afganistan. Evenimentul de inaugurare a avut loc în prezența autorităților locale, a veteranilor și a familiilor acestora, marcând un moment de profundă recunoștință și reflecție asupra sacrificiilor făcute în acel conflict.
În urmă cu 36 de ani, în februarie 1989, trupele sovietice s-au retras din Afganistan, punând capăt unui conflict care a durat aproape un deceniu. Peste 12 mii 500 de moldoveni au fost trimiși pe front, dintre care 301 nu s-au mai întors acasă. Din Ungheni, la acțiunile de luptă au participat peste 300 de tineri, dintre care zece și-au pierdut viața. Ceilalți s-au întors schilodiți și bolnavi. În prezent, în raionul Ungheni au rămas 247 de veterani.
Numele celor 10 soldați care au căzut pe câmpul de luptă în crâncenul război, au fost imortalizate și gravate în piatră.
După ani de eforturi și sprijin din partea autorităților locale și a comunității, monumentul a fost ridicat pentru a păstra vie memoria celor căzuți. La ceremonia de dezvelire, au fost depuse flori și au fost rostite cuvinte de omagiere.
„În această zi, cu deosebită încărcătură istorică, trăim cu toții sentimente de recunoștință și onoare pentru cei care și-au îndeplinit cu demnitate datoria, dând dovadă de vitejie și curaj. An de an, pe 15 februarie, aducem un omagiu celor ce au luptat la una din cele mai dureroase și critice confruntări militare, care au lăsat urme adânci în conștiința și în inimile noastre”, a menționat Vasile Lupu, președintele Uniunii Veteranilor din Afganistan din raionul Ungheni, după care a mai adăugat: „Cu certitudine, rănile războiului încă nu s-a vindecat, de aceea este important să cinstim cu respect memoria celor care și-au pierdut viața acolo. Este datoria noastră să ne îndreptăm gândurile noastre către ei, ca o legătură veșnică pe acest pământ, iar istoria să fie de neuitat”.
La rându-i, Eduard Balan, viceprimarul municipiului Ungheni, a subliniat că dezvelirea acestui monument este un simbol al memoriei și al respectului față de cei care au plecat într-un război care nu le aparținea și care le-a schimbat pentru totdeauna destinul. „Fiecare nume gravat spune o lecție de curaj, luptă și, din păcate, pentru unii dintre ei, de sacrificiu suprem. Ei nu sunt doar cifre din arhiva istoriei. Astăzi, prin acest gest solemn, le spunem din nou că nu au fost uitați. Numele lor rămân gravate nu doar pe monument, ci și în inimile noastre, în poveștile păstrate de generații, în amintirea camarazilor de arme, care au împărțit alături de ei momente de cumpănă și speranță”, a menționat el.
Și Victor Filipovici, vicepreședintele raionului Ungheni, a reamintit că „prezența noastră aici este un semn de respect față de cei care și-au pierdut viața în războiul din Afganistan”, după care a adăugat: „Datoria noastră este să ne amintim de ei și să le cinstim memoria, dar și să nu uităm de veteranii care s-au întors acasă marcați de acest război”.
Petru Procopciuc este unul dintre veteranii războiului din Afganistan. Dânsul a mărturisit că acea perioadă a fost una grea și dificilă: „Eram tineri și poate nu conștientizam pe deplin ce ne aștepta, însă ne-am străduit să facem față problemelor și greutăților care ne apăreau în cale. Acum, ne bucură faptul că, în sfârșit, a fost inaugurat acest monument, un loc unde să ne întâlnim an de an și să-i comemorăm pe camarazii noștri”.
Monumentul și-a găsit locul în scuarul de la intersecția străzilor Națională și Romană, în preajma Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”.
Un reportaj foto poate fi văzut pe pagina de Facebook.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns