Povestea unui șofer din Ungheni. Mai mult de jumătate de viață a dedicat-o mașinilor, drumurilor și marilor responsabilități

La aproape 81 de ani, ungheneanul Ion Rusu privește cu melancolie peste umăr la cei 56 de ani petrecuți în calitate de șofer, o viață dedicată drumurilor, mașinilor și responsabilității.

Născut în satul Teșcureni, într-o familie numeroasă de șapte copii, domnul Ion a înfruntat greutățile vieții de la o vârstă fragedă. Tatăl său a murit pe front, iar mama s-a străduit din greu să își crească singură copiii.

Deși și-a început studiile în agronomie, pasiunea pentru mecanică și șofat l-a condus la școala profesională din Bălți, unde și-a obținut calificarea de șofer. După finalizarea studiilor, s-a întors în satul natal, unde a lucrat o perioadă ca tractorist.

Cariera sa a fost o călătorie lungă și plină de responsabilități. Din armată, Ion Rusu s-a angajat la Școala Internat, unde era șofer și șef de gospodărie. Acolo și-a cunoscut soția, cu care împarte bucuriile și grijile de mai bine de 50 de ani. Au crescut și educat doi copii de care se mândresc, fiind și buneii a patru nepoței.

Ulterior, a fost transferat la Secția de învățământ orășenească și, mai târziu, la primărie. A deservit grădinițele, transportând materiale, mobilier și produse alimentare prin raion și în diverse colțuri ale republicii. „În toți acești ani, am lucrat cu diferiți primari și m-am adaptat la schimbări. Întotdeauna mi-am făcut treaba cu seriozitate și grijă pentru mașina mea”, povestește bărbatul.

În 1983, Ion Rusu a primit un GAZ 52, camion care urma să îi fie tovarăș timp de peste patru decenii. „Această mașină a fost ca un copil pentru mine. Am reparat-o și îngrijit-o cu propriile mâini, iar acum, să mă despart de ea, e ca și cum pierd o parte din mine”, mărturisește el cu tristețe. În toți acești ani, vehiculul său a fost mereu funcțional și niciodată implicat într-un accident grav.

Mașina, devenită simbolul dedicației sale, a fost mereu întreținută în stare impecabilă. Mulți cunoscuți îl întrebau care este secretul, iar răspunsul său era mereu același: „Grija și atenția fac diferența”.

Din 2006, domnul Ion este pensionar, dar a continuat să lucreze până în prezent. Totuși, pensia rămâne o dezamăgire. „Am ieșit la pensie cu 360 de lei. După recalculare, pensia mea este de  4160 de lei, deși am continuat să lucrez și am un stagiu mare de muncă”, spune el.

Reducerea nevoii de transport în ultima perioadă a dus la decizia administrației locale de a-l elibera din funcție. În ziua când a predat mașina, am discutata cu el. Se simțea tristețe în vocea lui. „E greu să te oprești brusc. Îmi lipsește rutina zilnică și îmi este dificil să mă obișnuiesc cu ideea că nu mai am un serviciu. Sper să pot rămâne măcar cu jumătate de normă la Palatul de Cultură, să mai ajut pe ici, pe colo”, spune Ion Rusu cu speranță.

Din 2013, el a lucrat și la Palatul de Cultură, îndeplinind diverse sarcini pe lângă funcția de șofer. „Mă leagă atât de multe amintiri de locul acesta, dar toate lucrurile au un final. Al meu a venit. Mașina va fi utilizată în continuare, mai ales că e în stare bună și va trece la Serviciul de amenajare”, încheie el, cu vocea tremurândă.

Ion Rusu nu este doar un șofer dedicat, ci și un susținător și promotor înflăcărat al sportului, în special al fotbalului. A adunat de-a lungul vieții diplome și medalii care îi recunosc implicarea și devotamentul față de această pasiune.

Stilul său de viață activ este remarcabil. Zilnic, parcurge doi kilometri dus-întors pentru a ajunge la serviciu. În lunile de primăvară și vară, preferă să meargă cu bicicleta. Chiar și la această vârstă, energia lui este de invidiat.

Tatiana Tesliuc