Circa 700 de șomeri au absolvit cursurile de formare profesională pe bază de voucher
Circa 700 de șomeri au absolvit anul trecut cursurile de formare profesională pe bază de voucher. În baza acestora, persoanele pot participa la un curs de calificare, recalificare, perfecționare sau specializare în scopul integrării ulterioare în câmpul muncii.
Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), pe parcursul anului 2024, au fost înmatriculați 587 de șomeri la cursuri de formare profesională pe bază de voucher. Alți 104 șomeri, care au absolvit cursurile anul trecut, au fost înmatriculați la studii în anul 2023.
Solicitat de MOLDPRES, directorul ANOFM, Raisa Dogaru, a subliniat că pentru implementarea măsurii de formare profesională prin cursuri pe bază de voucher au fost contractați 24 de prestatori de servicii de formare profesională, care au avut disponibile pentru instruire 47 de meserii, profesii sau programe de formare profesională.
„Noua procedură simplifică procesul de desfășurare a cursurilor de formare profesională pentru șomeri și prevede că aceștia își aleg singuri instituția de învățământ unde vor efectua cursurile de formare profesională, iar pentru achitarea acestora li se acordă un voucher nominal”, a spus Raisa Dogaru.
ANOFM acoperă cheltuielile legate de formarea profesională. Totodată, șomerii pot beneficia de o bursă lunară neimpozabilă, în cuantum de 35% din salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, care se acordă proporţional frecvenţei la cursurile de formare profesională.
„Șomerul poate opta pentru cursuri de formare profesională al căror preț depășește valoarea nominală a voucherului, cu achitarea diferenței pe cont propriu. La fel, pe perioada antrenării la cursuri de formare profesională pe bază de voucher, persoanele rămân în evidență cu statut de șomer. Solicitanții pot beneficia gratuit de un singur curs de formare profesională într-un interval de 24 de luni consecutive”, a afirmat Raisa Dogaru.
Pentru mai multe informații despre urmarea unui curs de formare profesională, persoanele pot telefona la Centrul de apel al ANOFM – 0 8000 1000 sau se pot adresa la cea mai apropiată subdiviziune a ANOFM: https://anofm.md/ro/subdiviziuni.
În 2025 urmează a fi reactualizată lista instituțiilor de învățământ care vor presta servicii de cursuri de formare profesională în bază de voucher.
Expresul
Lasă un răspuns