În premieră pentru țară. La Ungheni va fi costruit un Centru tehnologic pentru inovare și producere

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

Municipiul Ungheni va avea un Centru tehnologic pentru inovare și producere – IIoT Pro Center, care va permite transformarea orașului într-un pol de creștere în domeniul dezvoltării socio-economice inteligente. Va fi primul centru de acest gen din Republica Moldova.

Potrivit reprezentanților Primăriei, construcția edificiului a început în luna decembrie, la intrarea în oraș dinspre Chișinău. Va fi un edificiu modern, cu trei niveluri (ultimul fiind de tip mansardă), unical, după conceptul „casă pasivă”, cu un consum redus de energie.

“Aici sunt planificate săli de conferințe, de monitorizare și control de la distanță a tuturor subsistemelor instalate, va fi organizată o linie automatizată de producere de microelectronice etc.,” spune Primăria.

La finele săptămânii trecute, șantierul a fost vizitat de primarul Vitalie Vrabie, care a discutat și cu antreprenorul, și cu beneficiarul. Dânsul a atenționat asupra păstrării și amenajării zonei verzi din preajmă.

Valoarea totală a investiției va fi de 650 mii de euro, dintre care 550 mii de euro sunt oferiți, sub formă de grant, de programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF Moldova. Alți 100 mii de euro va fi contribuția beneficiarului.

Darea în exploatare a edificiului se planifică pentru luna iulie 2025.

Imagine: Primăria municipiului Ungheni

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *