Liderul grupării Șor din Ungheni a fost trimis pe banca acuzaților
Procuratura raionului Ungheni a finalizat urmărirea penală a lui Mihai Pascaru, tânărul din echipa lui Șor, care ar fi plătit oamenilor din raionul Ungheni pentru a le influența votul. Acesta a fost trimisă în instanța de judecată.
„Liderul grupării criminale din cadrul organizației criminale Șor”, din raionul Ungheni, a fost reținut încă pe 24 octombrie.
Potrivit rechizitoriului, în perioada de timp 1 octombrie 2024 – 20 octombrie 2024, mai multe persoane, având scopul coruperii alegătorilor, au oferit bani mai multor cetățeni, în scopul determinării lor ca să își exercite dreptul la vot la alegerile prezidențiale 2024 și să nu își exercite dreptul la vot la referendumul republican constituțional, care s-a desfășurat la data de 20 octombrie 2024.
„În cadrul investigării circumstanțelor, de către angajații Inspectoratului de Poliție Ungheni, sub conducerea Procuraturii raionului Ungheni, a fost efectuat un volum mare de lucru, fiind stabiliți și audiați un șir de martori, care au confirmat faptul că au fost plătiți pentru vot „Nu” la Referendum și pentru a vota un anumit candidat la alegerile prezidențiale”, notează PG.
În cadrul cauzei penale au fost efectuate mai multe percheziții. În rezultat – au fost depistate și ridicate cecuri ce ar confirma schimbul de valută, liste ale persoanelor ce au primit sumele bănești și care urmau a le primi, dar și mijloace bănești. Asupra automobilului lui Mihai Pascari a fost aplicată măsura asiguratorie sub formă de sechestru, cu eventuala confiscare specială a bunului.
Au fost ridicate înregistrări video, cât și ridicate și examinate suporturile electronice (telefoane mobile, laptopuri etc)
În privința altor suspecți, urmărirea penală a fost disjunsă, iar investigațiile vor continua, a precizat Procuratura.
Potrivit prevederilor Codului penal, fapta de coruperea electorală imputată învinuitului se pedepsește cu amendă de până la 1 150 de unități convenționale (57 500 de lei, n.r.) sau cu închisoare de până la 5 ani.
Expresul
Lasă un răspuns