Agricultorii pot beneficia de granturi de până la 10 mii de dolari pentru dezvoltarea infrastructurii

Imagine simbol, sursa: agroexpert.md

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) anunţă granturi de până la 10 mii de dolari pentru agricultorii din Republica Moldova, pentru dezvoltarea infrastructurii. Cererile pot fi depuse până la 31 decembrie 2024, transmite moldpres.md.

„Anunțăm ultimul apel pentru depunerea dosarelor în Programul de Granturi pentru Managementul Durabil al Terenurilor, implementat de Proiectul Agricultura Competitivă. Agricultorii pot aplica între 4 noiembrie și 31 decembrie 2024 pentru a obține până la 10.000 USD pentru: utilaje și echipamente destinate tehnologiilor No-Till și Strip-Till; măsuri de protecție și ameliorare a solului; sisteme moderne de irigare”, explică MAIA.

Proiectul „Agricultura Competitivă în Moldova” a fost lansat în anul 2012. Obiectivul principal al proiectului constă în sporirea competitivității sectorului agroalimentar al Republicii Moldova prin susținerea modernizării sistemului de management al siguranței alimentelor, oferind agricultorilor resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii.

Expresul

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *