În Republica Moldova are loc turul doi al alegerilor prezidențiale

Astăzi, 3 noiembrie 2024, în Republica Moldova are loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Începând cu ora 07:00, în întreaga țară, au fost deschise toate cele 1 988 de secții de votare, dintre care 78 – la Ungheni și 46 – la Călărași. Totodată, 30 de secții sunt organizate pentru alegătorii domiciliați în localitățile din stânga Nistrului, informează Comisia Electorală Centrală.

Turul II de scrutin se desfășoară în aceleași condiții ca și primul tur. Astfel, în listele electorale de bază sunt înregistrați 2 707 641 de alegători. Buletinele de vot au fost tipărite în limbile: română, ucraineană, bulgară, rusă, găgăuză și romani. Tirajul total a constituit 3 659 696 buletine de vot.

În străinătate, cetățenii cu drept de vot sunt așteptați astăzi la cele 228 de secții de votare care s-au deschis sau urmează a fi deschise pe parcursul zilei, în dependență de ora locală a statului. Conform situației de până la ora 08:00, procesul de votare este în plină desfășurare în 38 de secții de votare din Japonia, China, India, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Belarus, Qatar, Federația Rusă, Turcia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Israel, România și Ucraina.

Alte 135 de secții de votare din Europa Centrală și Occidentală și-au început între timp activitatea.

Cetățenii, care din motive de sănătate sau alte circumstanțe, nu se pot deplasa la secția de votare, pot solicita urna de vot mobilă până la ora 14:00 a zilei de astăzi, la prezentarea unui certificat medical.

Alegătorii, atât din țară, cât și de peste hotare, pot vota în baza următoarelor acte:

  • buletinul de identitate valabil;
  • buletinul de identitate provizoriu;
  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termen de valabilitate expirat.

De asemenea, informăm că Agenția Servicii Publice va activa în regim special, de la orele 07:00 până la 21:00 pentru a elibera, la solicitare, buletine de identitate provizorii și vor fi înmânate buletinele de identitate solicitate anterior.

Atenționăm că orice încălcare a secretului votului se pedepsește conform legii. Se interzice fotografierea, plasarea pe rețele de socializare a buletinului cu opțiunea de vot exprimată. Scoaterea în afara secției de votare sau deteriorarea acestuia, sustragerea ștampilei de vot și agitație electorală sub orice formă sunt interzise!

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *