VIDEO/ Locuitorii din Drochia despre referendumul din toamnă: „Or ne ducem la deal, or la vale”

„Părerea populației, adică a Republicii Moldova contează și eu cred că e foarte bună întrebarea ca să fie clar odată, ori ne ducem la deal, ori la vale.”

Locuitorii din orașul Drochia oscilează între a vota pro sau contra la referendumul din 20 octombrie

„Nouă ne place Moldova așa cum este ea. Nu vrem ca să fie ceva mai super decât Moldova noastră, simplu așa o țară simplă cu de toate de ce avem nevoie”.

„Ar fi un folos pentru comunitatea noastră cred că spre bine. Vom fi un stat mai dezvoltat, economia va fi mai dezvoltată.

„Noi o să mergem și o să alegem. Pentru țara noastră, plusuri ar fi foarte multe, fiindcă noi suntem o țară europeană și ar fi bine ca să avem legături și economice și culturale cât mai constrânse cu Uniunea Europeană, eu consider că aceasta e un plus pentru republică, adică noi trebuie să fim în familia aceasta.”

„Eu voi spune părerea mea personală. Acest lucru e minciună, totul. În Europa când aderi trebuie bani să dai, iar moldovenii noștri umblă… ”

„Nu vreau, doresc ca Moldova noastră să fie o țară independentă. Dacă vom prieteni cu toate țările, vecinii noștri, noi ne vom dezvolta așa cum ne-am dezvoltat și înainte.”

Unii sunt încă indeciși și nu știu dacă vor merge să voteze

„Nu prea sunt adâncită în politică, nu am încredere. Eu deja nu știu ce să aștept, că nu sunt sinceri în politica de azi, nu e încredere, omul a pierdut încrederea în tot, nu pot să înțeleg în ce ar fi mai bine.”

„Eu înțeleg, tinerii vor. Dar bătrânii nu, ei nu știu ce e aceasta. Unde se duce lumea, mă duc și eu, nu am încotro, dacă consideră lumea că așa e bine și statul consideră că e bine, așa va fi.”

Mulți locuitori susțin totuși vectorul european

„Eu cred că noi avem nevoie de o schimbare, chiar avem nevoie de o schimbare. Eu sunt tânără antreprenoare și chiar cumva sunt mult mai susținută în partea Uniunii Europene, decât aici la noi în Moldova. Așa că eu cred că o să fie multe plusuri. Noi să ne mobilizăm aceștia care credem. Și în primul rând tineretul pentru că noi suntem viitorul.”

„Oricum plusuri sunt, ele de acum sunt. Lumea trăiește omenește acesta e plusul cel mai mare. Mobilizarea știți unde e? Aici. Altfel cum să te mai mobilizezi. Ștergem tot asta, rămâne numai cei bun, ce e rău se duce, rămâne ce e bun, altfel… Dar dacă nu se petrec lucrurile acestea, o să ne fie greu.”

„Dacă ne ducem în Uniunea Europeană, înseamnă că mergem pe reforme și schimbări. Dacă vedeți, nimeni acum nu emigrează în Rusia, toți se duc în Europa și eu cred că asta e foarte corect că se întreabă populația. Dacă facem comparație chiar cu vecinii noștri România, acum ați văzut ce drumuri ei au. La dânșii s-au făcut foarte multe investiții, infrastructură, s-au dezvoltat drumurile.”

„Noi dacă ne implementăm (aderăm) în Uniunea Europeană o să avem multe beneficii din asta și multe profituri, atât pentru agricultori, cât și pentru oamenii de rând sau pentru oamenii care vor să-și deschidă o companie și cred că ar fi o oportunitate foarte bună să ne ducem toți la referendum și să aplicăm pentru Uniunea Europeană.”

Experții susțin că participarea la referendum este un drept fundamental al fiecărui alegător din țara noastră

IULIAN GROZA, directorul executiv la Institutul pentru Politici și Reforme Europene: „Noi suntem invitați să ne spunem punctul de vedere. De multe ori ne supărăm că nimeni nu ne întreabă, ceva se întâmplă, cineva alege pentru noi, nu se consultă cu noi, păi iată referendumul este acea oportunitate, foarte importantă pentru fiecare din noi, fiecare cetățean, că trăim la țară, că trăim la oraș, că suntem om de afaceri sau profesor, sau muncitor, sau suntem șomeri, dreptul de a alege, dreptul de a vota este un drept fundamental pentru fiecare din noi, iar referendumul ne oferă această posibilitate. ”  

Deși referendumul în favoarea UE nu este o condiție obligatorie pentru țara noastră în procesul aderării, multe state au organizat un astfel de plebiscit.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *