Directoarea Crucii Roșii, filiala Ungheni – printre laureații premiului național „Pentru o viață activă la orice vârstă”
Pe 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Guvernul Republicii Moldova a premiat cei mai activi seniori și seniore din țară. Printre cei 8 laureați ai ediției din 2024 se numără și Elena Gavrișov, directoarea Filialei de Cruce Roșie Ungheni. Ea a fost apreciată pentru dedicarea sa de-a lungul anilor în sprijinul comunității și activitățile desfășurate la Crucea Roșie.
Evenimentul, organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a adus recunoaștere și apreciere pentru eforturile și contribuțiile deosebite ale vârstnicilor din diverse domenii, în cadrul concursului național „Pentru o viață activă la orice vârstă” – ediția 2024.
Concursul a urmărit să promoveze îmbătrânirea activă și implicarea seniorilor în viața socială. Comisia de evaluare a analizat 14 dosare, iar în urma procesului de selecție, au fost desemnați 8 câștigători, care s-au evidențiat prin realizări excepționale în domenii precum cultură, educație, arte tradiționale, asistență socială și muzeografie.
Fiecare laureat a primit, pe lângă titlul de câștigător, și un premiu financiar. „Este un privilegiu să recunoaștem realizările celor 8 laureați excepționali, care ne inspiră prin dedicația și pasiunea lor. Bunăstarea vârstnicilor este o prioritate fundamentală pentru acest Guvern. Am crescut pensiile, am investit în servicii sociale esențiale și continuăm să promovăm îmbătrânirea activă prin programe inovatoare, precum Universitatea pentru Vârsta a Treia. Recunoștința și respectul nostru pentru fiecare dintre voi sunt profunde și necondiționate!”, a declarat Alexei Buzu, ministrul muncii și protecției sociale.
Premiul naţional „Pentru o viaţă activă la orice vârstă” se desfășoară anual din 2017 și are drept scop promovarea seniorilor care, prin activitatea lor, contribuie la dezvoltarea comunității și inspiră generațiile mai tinere.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns