Poiana – un sat mic cu provocări mari
Satele din Republica Moldova trăiesc o realitate comună: tinerii plecați peste hotare, bătrâni care se agață de amintiri și o infrastructură care nu ține pasul cu timpurile.
Poiana, un mic sătuc din raionul Ungheni, aflat la o distanță de circa 30 de kilometri de orașul Ungheni, nu face excepție. Cu doar puțin peste 200 de locuitori, satul își poartă istoria cu demnitate, chiar dacă lipsa unui apeduct, a unui magazin și a perspectivelor pentru tineri fac viața de zi cu zi o adevărată provocare. Cu toate acestea, satul încearcă să supraviețuiască…
Pentru cei rămași în sat, viața de zi cu zi este o rutină simplă. Dimineața, școlarii așteaptă autobuzul pentru a-i duce la școala din Boghenii Noi, iar pe cei șapte copii de grădiniță, de diferite vârste, părinții îi aduc la grădinița din sat. Ulterior, maturii se reîntorc la treburile gospodărești.
Drumurile în sat sunt bune, construite în varianta albă. În cinci minute parcurgi satul dintr-un capăt în altul, cu mașina. Lacătele puse la porți și buruienile crescute îți dau de știre că casele sunt părăsite. Iar atât cât am parcurs satul de-a lungul lui, oameni nu am întâlnit. Doar din treacăt am văzut vreo două persoane care trebăluiau pe la Oficiul de Sănătate. Când ne-am întors, ușa oficiului era încuiată, însă geamurile larg deschise dădeau de știre că angajații de acolo vor reveni curând. Graficul lipit pe geam arăta că lucrătorii medicali sunt plecați în teritoriu.
Pe Rodica Dabija am văzut-o trebăluind prin ogradă. Trăiește chiar într-o margine de sat, ultima casă. Am mers repede spre ea, să o prindem din urmă. Am strgat-o, s-a oprit din treburile ei și a ieșit la poartă. Am discutat pe îndelete cu ea, vreo jumate de oră. Ne-a povestit că s-a născut în sat, aici a crescut, s-a căsătorit și soțul ei a venit după ea. Are doi copii, băiatul este plecat peste hotare, iar fiica lucrează la Chișinău. Are 55 de ani, este casnică și îngrijește de cei doi nepoți de la fiica ei. „Ea lucrează la Chișinău, închiriază un apartament, nu are unde să țină copiii. Îi este greu, dar ce să facem, trebuie să muncească, să-i întrețină”, spune femeia.
Soțul Rodică Dabija lucrează la pădure, iar veniturile lor sunt modeste. Însă, din puținul pe care îl au, încearcă să facă față provocărilor cotidiene.
Dânsa ne-a mai povestit că băiatul care lucrează peste hotare, investește toții banii pe care îi face, în reparația casei. „Băiatul meu a fost nevoit să plece peste hotare. Cu salariile mici de la noi nu mai poți face nimic. Iată, casa trebuia întărită, reparație mai trebuie de făcut. Am mai reușit să facem câte ceva prin împrejurul casei. Banii pe care îi câștigă soțul se duc pe servicii comunale, detergenți, mâncare și gata. Nu mai poți face nimic altceva. Încercăm să economisim, dar cu greu facem față”, mai spune femeia. Dar nu se plânge, se descurcă ei cumva.
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă locuitorii este lipsa unui apeduct. Deși există fântâni în sat, acestea furnizează apă insuficientă din cauza secetei. Dar familia Dabija a găsit o soluție: periodic, aduce apă cu cisterna și o toarnă în fântâna de lângă poartă. „E greu cu apa. Avem aici fântână, însă e puțină apă. Așa că aduc apă cu cisterna și o torn direct în fântână. Pentru 4 tone de apă și transport dau 700 de lei. Așa că o lună jumătate – două am apă de băut, de gătit, de spălat și tot așa”, spune femeia.
Nu au niciun magazin în sat, cel pe care l-au avut demult s-a închis, pentru că nu avea venit. Acum merg după cumpărături în orașul Cornești. De cele mai multe ori, drumul îl parcurg pe jos, vreo 4-5 kilometri, însă la întoarcere vin cu taxi-ul, pentru care achită în jur de 55 de lei.
Oamenii care au rămas în Poiana își duc viața într-un ritm domol. Iar puținii oameni care au mai rămas în sat se străduie să dea culoare localității lor. Măcar de sărbători. În centrul satului, care reprezintă o străduță îngustă asfaltată, pe teritoriul grădiniței, este instalată o scenă micuță, din lemn. În zilele obișnuite, aceasta reprezintă un element de joacă al micuților care frecventează grădinița, iar în zile de sărbătoarea se scoate gradul din partea drumului și servește drept scenă. Acolo se organizează toată evenimentele.
O localnică ne-a zis că oamenii din Poiana sunt buni organizatori. Atunci când se ivesc ocazii de sărbătoare, hramuri, festivaluri, întreaga comunitate se mobilizează, de la mic la mare. Cu toții pun mână de la mână și organizează cel mai frumos eveniment. Și, desigur, și administrația publică locală se implică.
Chiar dacă e un sat micuț și la prima vedere ți-ar părea că nu are niciun viitor, optimismul puținilor oameni rămași în localitate, dorința lor de a mișca carul din loc, dar și frumusețea pitorească a satului îți spune că nu e chiar așa. Liniștea profundă a așezării te cuprinde în așa fel, încât îți creează un sentiment de protecție și liniște interioară. Și dacă ai fost vreo dată aici, natura parcă te obligă să te reîntorci.
Lasă un răspuns