Irina Dron: „Copii de la gradiniță sunt ca și copiii mei”
Dintotdeauna, Irina Dron și-a dorit să fie un un model pentru copiii mici. A tins mereu spre acest vis și l-a realizat. De șapte ani este educatoare la Grădinița – creșă „Licurici” din municipiul Ungheni.
De mică știa că vrea să fie pedagog, pentru că a avut un model în viață, Eugenia Mamaischi, profesoară de biologie, care a reușit să o cucerească și ca profesor, și ca femeie. A făcut facultatea în domeniul pedagogiei, specialitatea învățătoare de clase primare și limbă engleză. A lucrat puțin peste un an și la școală însă întâmplarea a făcut ca să se angajeze la grădiniță. „Aveam doi copii mici și am mers să lucrez la grădiniță pentru a fi mai aproape de ei, dar pe parcurs m-am îndragostit de această profesie, de copii și am realizat că menirea mea e sa fiu și eu un exemplu pentru cei mici”, povestește Irina Dron.
Apoi s-a recalificat în domeniul preșcolar. Deși șapte ani s-ar părea că-s puțini, totuși prin „mâinile” ei au trecut zeci de copii pe care i-a îndrumat și educat. Începând cu 2 septembrie i-a întâmpinat cu brațele deschise pe alți 28 de copii care au pășit pragul grădiniței pentru prima dată. „Eu am doi copii și nu am făcut niciodată diferență dintre copiii mei și copiii din grupă. Copii de la gradiniță tot sunt ca și copiii mei. Îi tratez exact la fel, pentru că toți copiii au nevoie de o mângâiere, de atenție, de o vorbă frumoasă. Un educator trebuie să fie ca o mamă pentru toții copiii din grupă”, mai spune Irina Dron.
Totodată, Irina Dron spune că cele mai importante calități pe care ar trebui să le aibă un educator sunt: să iubească ceea ce face și să iubească copiii. „A fi educator pentru mine este o vocație, nicidecum o profesie. Să fii educator, înseamnă să fii un model pentru această generație de copii pe care o educi și o modelezi, iar rezultate finale bucură sufletul. Vocația este ceva înnăscut, nicidecum dobândit”, accentuează dânsa. Și dacă ar fi să o ia de la început, tot această profesie și-ar alege-o.
Întrebată dacă este greu să educi, în ziua de azi, copiii, Irina Dron a răspuns clar: „Este greu să-i crești și educi pe copii atunci când nu-i ai pe părinți alături. Dar când îi ai, este foarte ușor. Dacă există un parteneriat între părinte și educator, atunci lucrurile merg strună”.
La final, Irina Dron a venit cu un îndemn și pentru tinerii de azi: să aleagă profesia de pedagog, pentru că este o profesie frumoasă și nobilă. „Este o profesie care te pregătește nu doar pentru un post de lucru, dar pentru viața de familie. Însă satisfacția cea mai mare este atunci când mergi pe stradă iar copilul pe care l-ai educat cu ani în urmă îți spune bună ziua și mulțumesc. Aceste două cuvinte sunt mai de valoare decât partea materială, pe care se tot pune accent în ultima perioadă”, a conchis ea.
Articol realizat în cadrul proiectului „Echilibru Feminin” implementat de Asociația Obștească Baștina Frăsînești sub egida Platforma pentru Egalitate de Gen, cu susținerea Gender-Centru, Proiectul face parte dintr-un program de abilitare a organizațiilor conduse de femei în eforturile de a preveni și de a răspunde violenței bazate pe gen. Această inițiativă este susținută de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și finanțată de Regatul Unit al Marii Britanii
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns