Alertă de aer poluat în Republica Moldova. Motivul: particule de praf din deșertul Karakum
Fenomenul de aer poluat, provocat în Republica Moldova, de mase de aer din deșertul Karakum, din Turkmenistan, și emisii de la arderea combustibililor fosili, nu prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor, asigură în această dimineață Agenția de Mediu. Totuși, cei mai sensibili sunt sfătuiți să evite aflarea în aer liber – femeile însărcinate, copiii, cei cu probleme respiratorii, vârstnicii. Purtarea măștii medicinale de protecție ar fi o soluție – aceasta poate preveni pătrunderea particulelor de praf în căile respiratorii. Calitatea aerului se va îmbunătăți pe parcursul zilei de 4 septembrie, pentru că vântul puternic va contribui la diluarea poluanților atmosferici, scrie ecopresa.md.
Poluarea aerului cu particule de praf este simțită de oameni pe întreg teritoriul Republicii Moldova din după-amiaza zilei de ieri, 3 septembrie. Concentrația unor poluanți a depășit de 2-3 ori norma admisibilă pentru media zilnică după ce în regiunea noastră a ajuns o masă de aer cu particule de praf din deșertul Karakum (Asia Centrală) și care va persista până pe 5 septembrie. Totodată, poluarea aerului are și motive locale: emisii provenite din arderea combustibililor fosili, în special din traficul auto, care au rămas concentrate în straturile inferioare ale atmosferei pe parcursul zilei de ieri, când vântul era slab.
Vântul puternic de astăzi, de aproximativ 20 de kilometri pe oră, a favorizat depunerea particulelor de praf aduse de masele de aer din deșertul Karakum pe suprafețele expuse. „Concentrațiile de particule în suspensie PM10 au înregistrat o creștere nesemnificativă, depășind valorile limită admise la mai multe stații de monitorizare a calității aerului”, informează Agenția de Mediu.
În orele următoare, „advecția aerului rece va contribui la dispersarea particulelor de praf și la diluarea poluanților atmosferici”, „iar calitatea aerului se va îmbunătăți”, potrivit sursei.
În după-amiaza zilei de 3 septembrie, concentrația unor poluanți a depășit și de 2-3 ori norma admisibilă pentru media zilnică în municipiile Chișinău și Bălți, potrivit anunțului făcut de Agenția de Mediu (imagini grafice – la sfârșitul articolului).
De asemenea, cei 10 senzori de monitorizare a aerului în regim online amplasați în municipiul Chișinău de către Asociația Obștească Renaşterea Rurală au înregistrat ridicarea concentrației particulelor în suspensie PM10.
Agenția de Mediu a informat că în aerul din Chișinău concentrația pentru dioxid de azot depășise norma sanitară de 1,2-1,3 ori, iar de fenol – de 1,1 ori. În municipiul Bălți, concentrația pentru dioxid de azot a fost depășită de 1,2 ori.
Concentrația maximă admisibilă pentru media zilnică a fost depășită în Chișinău pentru dioxid de azot de 2,0 ori, de monoxid de azot – de 2,2 ori, de aldehidă formică – de 3,4 ori. În municipiul Bălți: concentrația de dioxid de azot a fost depășită de 1,5 ori, de aldehidă formică – de 1,6 ori.
Valul de praf din deșertul Karakum se deplasează peste Marea Caspică până în Ucraina, Republica Moldova și România. Aceste mase de aer au ajuns la noi din direcția nord-est, potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat.
Expresul.md
Lasă un răspuns