A fost selectat câștigătorul contractului pentru construcția podului Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova)
Câștigătorul contractului pentru construcția primului pod la nivel de autostradă care va fi edificat peste râul Prut la Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova) a fost selectat. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului român al Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, transmite moldpres.md.
Durata contractului va fi de 24 luni, din care 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, în valoare de peste 151,68 milioane lei, fără TVA, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei
„Am promis că trecem de la poduri de flori la poduri de piatră și ne ținem de cuvânt”, a scris Irinel Ionel Scrioșteanu.
Contractul prevede execuția a 261,20 m lungime pod nou peste Prut (câte un pod pentru fiecare sens de circulație); două benzi pe sens + trotuare; 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II); 8 m lățime parte carosabilă; 1 km lungime traseu; 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură; punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor.
Podul peste Prut de la Ungheni face parte din proiectul Autostrăzii A8 și care va avea și punct de trecere a frontierei, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
Expresul.md
Lasă un răspuns