De la anul viitor, elevii claselor a IX-a, vor susține examenele la centre speciale, după modelul celor de BAC

Imagine simbol, sursa: Cuvântul Libertății

De la anul viitor, elevii claselor a IX-a, vor susține examenul la centre speciale, după modelul celor de BAC. Despre acest lucru a anunțat Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, scrie noi.md.

„Lucrările scrise de elevi vor fi evaluate în mod centralizat și nu la nivel de raion, așa cum se practica anterior. Deci vor fi instituții de învățămînt desemnate în calitate de centru de desfășurare a examenului, unde vor merge copiii pentru a-l susține și unde vom putea să asigurăm o monitorizare pe întreg teritoriu Republicii Moldova a bunei desfășurări a examenului. Totodată, vom evalua centralizat lucrările la examenul de clasa nouă, așa cum facem și în cazul examenului de bacalaureat O să aplicăm în esență aceleași reguli la clasa nouă, pe care le aplicăm și la bacalaureat, cu excepția camerelor de luat vederi. Măsura face parte dintr-o serie de acțiuni propuse de minister pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) după analiza rezultatelor examenelor de absolvire a gimnaziului din sesiunea curentă”, a spus Dan Perciun

Potrivit lui, în acest an, după sesiunea suplimentară de examen – au rămas restanțieri la matematică 1401 de elevi comparativ cu 326 în sesiunea 2023, la istoria românilor și universală 340 de elevi sunt restanțieri comparativ cu 97 în sesiunea precedentă, la limbă și literatura română în anul acesta sunt 179 de restanțieri comparativ cu 55 în sesiunea 2023.

În anul curent, au fost monitorizate în mod centralizat peste 180 de instituții din 8 raioane ale țării. Totodată, au fost reevaluate centralizat 30% (4140) din numărul total de teste scrise de elevi din sesiunea din iunie și toate lucrările elevilor care au participat la sesiunea suplimentară. Analiza rezultatelor a arătat că cele mai mari discrepanțe sunt identificate în cazul notelor de 8, 9 și 10 și celor de 1-4. Există și instituții unde un singur elev a reușit să promoveze examenele de absolvire. Cele mai mici rate de promovare la disciplina matematica din sesiunea curentă au fost înregistrate în raioanele Cimișlia (64%), Cantemir (68%), Drochia (73%).

Expresul.md

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *