Regulile și condițiile de traversare a fontierei cu medicamente
În perioada estivală, când tot mai mulți cetățeni pleacă în vacanță, Serviciul Vamal al Republicii Moldova informează despre regulile și condițiile de traversare a fontierei cu medicamente.
Medicamentele fac parte din categoria bunurilor de uz/consum personal şi se permite introducerea/scoaterea în/din Republica Moldova, doar cu condiția că cantitatea pe care o aveți în bagaje n-o depășește pe cea necesară pentru tratament pe perioada aflării în țara de destinație sau pe perioada călătoriei.
O altă condiție obligatorie este ca acestea să fie însoțite și de rețeta în baza căreia au fost eliberate sau de alte acte emise de către instituțiile medicale, unde să fie indicată denumirea medicamentelor, modul și durata de administrare.
Atenție, cu referire la medicamente ce conțin substanțe psihotrope sau stupefiante, menționăm că chiar dacă, în alte țări acestea sunt vândute fără prescripție medicală, atunci în Republica Moldova acestea sunt eliberate doar pe bază de rețetă medicală.
Potrivit legislației naționale, introducerea în țară a respectivelor substanțe este calificată ca contrabandă și poate fi pedepsită cu închisoare pe un termen de până la 8 ani. Prin urmare, venim cu recomandarea de a face rost de aceste medicamente doar în baza unei prescripții medicale, eliberată de medici specialiști. Din această categorie fac parte așa medicamente precum Modafinil, Alprazolam sau Tramadol. Lista completă a substanțelor stupefiante și psihotrope supuse controlului este indicată în Anexa aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.79/2006.
Mai multe informații puteți afla apelând ofițerii Liniei de informare a Serviciului Vamal la numărul de telefon +373 22 78 8888. De asemenea, ne puteți contacta prin intermediul chat-ului sau prin poșta electronică, la adresa callcenter@customs.gov.md .
Totodată cei care călătoresc pe cale aeriană sunt îndemnați să consulte și reprezentanții companiei aeriene despre normele sau eventualele restricții impuse cu privire la transportarea medicamentelor.
Expresul.md
Lasă un răspuns