Un cetățean străin, anunțat în căutare, a fost prins în urma unei cooperări cu autoritățile române la Ungheni

Imagine: border.gov.md

În urma unui schimb eficient de informații dintre autoritățile Poliției de Frontieră a României și Republicii Moldova, la 24 iunie, autoritățile române au transmis că au observat o persoană care a traversat fraudulos frontiera.

În urma acțiunilor de căutare, persoana în cauză a fost depistată în sectorull SPF Ungheni. Acesta s-a dovedit a fi un cetățean al Spaniei în vârstă de 24 de ani. Asupra lui a fost găsit un pașaport al Statelor Unite ale Americii, document ce nu îi aparținea, deși acesta susținea că este proprietarul legitim.

Verificările ulterioare au relevat că tânărul era căutat la nivel național în țara sa de origine, fiind implicat în dosare penale pentru ultraj și infracțiuni contra proprietății. În baza acordului de readmisie, persoana a fost predată autorităților române.

Investigațiile în acest caz continuă pentru a stabili toate circumstanțele și detaliile evenimentului.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *