15 ani – atât a împlinit orchestra de muzică Bravissimo de la Școala de Muzică din Ungheni
15 ani – atât a împlinit orchestra de muzică Bravissimo de la Școala de Muzică din orașul Ungheni. Iar cu această ocazie, cei 30 de membri ai orchestrei au avut de susținut un examen important. De Ziua Europei, ei au urcat pe scenă și au prezentat publicului unghenean un concert jubiliar, pentru a marca cei 15 ani de activitate.
Cum a luat naștere orchestra Bravisimo
„Eu lucram la Cornești, am avut orchestră de estradă și acolo. Am venit în 2009 și împreună cu directorul Școlii de Muzică de atunci, Victor Tatarciuc, ne-am gândit să facem și una la Ungheni. Așa a apărut orchestra Bravissimo, iar în 2010 am avut și primul concert în școală”, ne spune Victor Sîrbu, dirijorul orchestrei.
În 2012, orchestra Bravissimo a obținut și titlul de orchestră model. „Anul 2015 a fost cel mai bun an. Am fost la Chișinău, la un concurs național al tinerelor talente, de unde ne-am întors cu primul loc. Tot în 2015 am fost la Hamburg, Germania, la festivalul „Drum Day”, la invitația toboșarului unghenean Pezza Butnari, stabilit cu traiul acolo. Apoi 4 ani la rând am fost în Bulgaria și de fiecare dată ne întorceam cu locuri premiante. Dar o dată ce a început pandemia ne-am oprit”, își amintește dirijorul orchestrei.
Instrumentele la care se cântă în orchestră sunt: trompeta, saxofon tenor, flaut, vioară, chitară, orgă, tobe, dar sunt și soliști. Colectivul orchestrei este unul realativ tânăr format, iar cei 30 de membri sunt selectați de însuși dirijorul orchestrei, după performanțele pe care le înregistrează elevii în primii doi ani de studii la Școala de Muzică.
Întrebat cu ce se mândrește orchestra acum, Victor Sîrbu a spus clar: „În orchestră sunt cei mai buni elevi ai Școlii de Muzică. Relația dintre noi toți este bazată pe prietenie și încredere. Ne mândrim, desigur, cu locurile premiante”.
Ce spun membrii orchestrei
Bianca Casian cântă la vioară. Deși știe sigur că nu își va face o carieră în domeniul muzicii, totuși ceea ce învață aici îi place și crede că-i va prinde bine în viață faptul că are studii în muzică. „Din prima nu știam dacă vreau să cânt la vioară, dar pe parcurs începuse să îmi placă, mai ales de când am venit în orchestră. Îmi place! E frumos să auzi cântecul cum sună în colectiv. Aici, în orchestră se leagă prietenii, profesorul nostru e bun cu noi. Prin muzică mă eliberez de emoții negative, mă dezvolt cultural”, spune ea.
Stefania Morandini cântă la saxofon. Deși inițial, când s-a înscris la Școala de Muzică a vrut să studieze la chitară, în scurt timp însă s-a răzgândit. „M-am întâlnit cu domnul Victor Sîrbu și el mi-a zis să merg cu el să aud cum sună saxofonul. Am intrat în clasă și cânta Valeria Marcu. Parcă mi s-a deschis o ușă nouă. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am înscris la saxofon”. Dar ca orice copil, i s-a dat greu acest instrument, unde mai pui că trebuie putere să sufli în saxofon, iar pentru asta trebuia să mănânce bine. Plus la asta, era nevoie și de multă muncă. „Dar abia când am intrat în orchestră am vazut o lume nouă. Notele parcă mai ușor le cântam și am zis că e ceea ce îmi place”. Anul acesta Stefania a absolvit Școala de Muzică cu 10, dar zice că va continua să cânte în orchestră. O carieră în muzică nu își va face, aceasta va rămâne ca un hobby pentru ea.
Și Xenia Botnari cântă la saxofon. Ea deja a absolvit Școala de Muzică, dar continuă sa facă parte din orchestră pentru plăcerea sufletului ei. Ea vine dintr-o familie de muzicieni, deci era și firesc să studieze și ea muzica. „Eu când am venit în orchestră eram cea mai mică. Ceea ce m-a atras la orchestra e că eu ieșeam în lume, vedeam cel puțin Moldova. Când am mers în Bulgaria aveam 12 ani, a fost ceva extraordinar. Aici, în orchestră, cântăm de toate și îmi place”, spune tânăra.
Ion Ciobanu cântă la chitară și vrea să își facă o carieră în domeniul muzicii, pentru că e domeniul care îi place. Vrea să fie profesor de muzică, să se întoarcă la Ungheni să profeseze pentru că Ungheniul e orașul în care îi place să triască: „Anterior practicam dansurile, dar la un moment dat am zis că nu mai vreau. La îndemnul mamei am venit la Școala de Muzică. Primii trei ani a mers bine, dar mai apoi ceva parcă nu mai mergea. Dar doamna directoare a insistat să rămân și am rămas. Apoi am intrat în orchestră, am înființat o trupă Respect Junior. Am avut succese în anul cinci de studii”.
Maxim Zburliuc este primul an în orchestră. Cântă la saxofon. Deși nu știe în ce domeniu își va face o carieră, cert este că pentru el „muzica nu este doar o artă, dar este o chemare a sufletului prin care eu îmi exprim emoțiile și îmi exprim ce gândesc”.
Planuri
Niciodată Victor Sîrbu nu a lăsat mâinile în jos. A continuat să conducă orchestra cu demnitate. Chiar și atunci când a început pandemia, elevii au continuat să studieze, doar că online. Atunci a luat naștere și o nouă piesă – Covid-19. Dar după ce s-a terminat pandemia aceasta s-a transformat în „Pace”.
Își dorește să continue cu orchestra, dar spune că are planuri personale care ar putea stopa acest proiect. „Atunci când se va termina razboiul în Ucraina, vreau să merg acasă. Eu sunt din regiunea transnistreană, iar acolo oamenii trăiesc greu. Vreu și acolo să ridicăm cultura, să înființez o orchestră”, a explicat dirijorul.
Natalia Junghietu
Lasă un răspuns