Un grup de aleși locali și funcționari publici din Franța a efectuat o vizită de lucru la Ungheni
Un grup de aleși locali și funcționari publici din Franța a efectuat o vizită de lucru în orașul Ungheni. Scopul principal al acestei vizite a fost prezentarea experienței franceze în furnizarea de servicii publice și discutarea posibilităților de colaborare în acest domeniu.
La Ungheni, oficialii au avut un program destul de încărcat. Mai întâi, au făcut cunoștință cu municipiul și raionul Ungheni prin intermediul prezentării informațiilor despre proiectele implementate de-a lungul anilor, obiectivele turistice, dar și perspectivele unor noi proiecte ce ar aduce plusvaloare regiunii și locuitorilor.
La prima etapă, a avut loc un schimb de opinii privind structura administrativ-teritorială, iar delegația franceză a venit cu o prezentare generală a experienţei franceze în furnizarea de servicii publice și managementul proiectelor. Discuțiile, în mare parte, au fost axate pe modul în care administrațiile locale din Franța reușesc să ofere servicii publice eficiente și de înaltă calitate cetățenilor.
„Avem o deschidere fără precedent, mai ales de când am început negocierile cu Uniunea Europeană, vedem că situația se schimbă. Întâlnirile de felul acesta sunt extrem de importante. Sunt foarte interesat să înțeleg cum sunt dezvoltate asociațiile de dezvoltare intercomunitare din Franța pentru a ne inspira și a crea aici astfel de asociații. Avem nevoie de experineța Franței și mizăm pe faptul că poate, vom reuși să creăm legături cu primăriile din Franța pentru a prelua bunele practici”, a menționat Dionisie Ternovschi, președintele raionului Ungheni.
Ulterior, delegația a vizitat doi prestatori regionali de servicii publice din Ungheni, specializați în managementul deșeurilor și al apei: SRL „AVE Ungheni” și ÎM „Apa Canal” Ungheni. Apoi, au vizitat Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” și Centrul de Informare Turistică.
De notat faptul că, vizita a fost efectuată cu suportul PNUD Moldova și sprijinul financiar al Ministerului pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze.
Tatiana Tesliuc
Lasă un răspuns