Au început înscrierile la tabăra de vară „Aventura Verde pentru tinerii Eco-conștienți” din raionul Ungheni

Imagine simbol, sursa: The Sun

Au început înscrierile la tabăra de vară „Aventura Verde pentru tineri Eco-conștienți” din raionul Ungheni. Tabăra este destinată tinerilor cu vârsta între 16-20 de ani din instituțiile de învățământ din raionului Ungheni. Participarea este gratuită, toate costurile sunt acoperite de organizatori, inclusiv transportul, cazarea și alimentația.

Tabăra de vară cu genericul „Aventura Verde pentru tineri Eco-conștienți” are scopul de a educa și de a inspira tinerii în privința importanței protejării mediului înconjurător, cu accent pe protecția și asigurarea calității resurselor de apă în comunitatea din care fac parte.

Tabăra va avea loc în perioada 1-5 iulie la Pensiunea Poemul Plopilor, satul Zăzulenii Noi, comuna Pârlița (raionul Ungheni).

Este organizată de Centrul Naţional de Mediu și își propune educarea și inspirarea tinerilor în privința protejării mediului, cu accent pe protecția și asigurarea calității resurselor de apă.

Dacă dorești să participi, completează formularul până pe 24 iunie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 26 iunie. 

Tabăra de vară „Aventura Verde pentru tineri Eco-conștienți” este organizată în cadrul proiectului UNICEF „Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților tinerilor în domeniul Apă, Sanitație, Igienă și Mediu în regiunile-cheie Cahul și Ungheni”, implementat de AO Centrul Național de Mediu, în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UNDP Moldova și UNICEF.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *