Moldovenii vor avea actele la un clic distanță. A fost lansată aplicația „EVO”

Imagine: captură ecran

Aplicația EVO a fost lansată, joi, 6 iunie curent. Astfel, toate actele necesare vor fi în telefonul tău. Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului Moldova Digital Summit 2024.

„După luni de lucru, integrare și testare, azi oferim EVO tuturor. EVO e mai mult decât o simplă aplicație. Ea integrează și înglobează cele mai bune și mai importante servicii publice pe care le avem. Toate într-un singur loc – în telefonul tău. În EVO găsești toate datele despre tine – amenzi, autovehicule, bunuri imobile, traversări de frontieră, statutul de asigurat, cine e medicul de familie. Acesta este doar începutul. EVO e abia la versiunea 1. Vor mai urma îmbunătățiri, pentru că transformarea digitală e un proces, nu o destinație. Accesul la EVO e simplu și gratuit. E nevoie doar de semnătura electronică. Accesând evo.gov.md sau urmărind paginile pe social media, fiecare poate descarca aplicația pentru Android sau iOS”, a anunțat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Cu EVO sunt disponibile și plăți pentru servicii publice. Aplicația este integrată cu serviciul MPay și permite plata directă a serviciilor disponibile în MPay cu ajutorul cardului, Google sau Apple Pay, dar și funcționalități precum anexarea cardurilor pentru utilizare ulterioară, vizualizarea istoricului de plăți, dar și gestionarea conturilor de recepționare a plăților de stat (salariale sau de indemnizații).
Expresul.md

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *