ASP: „Mai bine de jumătate din vehiculele înregistrate au peste 20 de ani vechime”

Imagine simbol, sursa: hotnews.ro

Republica Moldova se transformă, încet dar sigur, într-un cimitir al rablelor pe patru roţi. Potrivit Agenţiei Servicii Publice, mai bine de jumătate din vehiculele înregistrate aici au peste 20 de ani vechime, iar fiecare a treia maşină e mai veche de trei decenii. În prezent, Republica Moldova e singura ţară din Europa care nu a impus standarde de poluare la importul automobilelor vechi, scrie tvrmoldova.md.

În Republica Moldova sunt peste un milion 200 de mii de vehicule – tractoare, autocamioane, autobuze şi motociclete. Cele mai multe dintre ele trebuiau să ajungă demult la fier vechi, dar încă mai circulă pe drumurile naţionale. În jur de 245 de mii de maşini au o vechime între 20 şi 30 de ani, iar peste 350 de mii au fost produse acum mai bine de trei decenii şi sunt foarte poluante.

Conform, Registrului de Stat al Transporturilor, în total 1,2 milioane de vehicule 0-10 ani 157 de mii de vehicule 10-20 ani 349 de mii de vehicule 20-30 ani 245 de mii de vehicule Peste 30 ani 354 de mii de vehicule

„Avem foarte multe maşini cu un termen mare de exploatare care ele nu corespund în Uniunea Europeană şi ca să le recicleze trebuie să plătească. Aşa ei le dau pe bănuţi încoace şi ai noştri le adună. Care e impactul asupra populaţiei, este foarte mare”, a spsus Anatolie Prohnițchi, ecologist.

Iar pentru a economisi la reparaţia maşinilor, mulţi şoferi preferă să înlăture filtrele din sistemul de eşapament, fără a-şi mai bate capul cu noxele emise. Iar autorităţile de mediu… se fac că plouă. În 2023, doar nouă şoferi au fost amendaţi pentru că maşinile lor generau emisii poluante peste norma legală. Anul acesta nu a fost dată nicio sancţiune iar autorităţile nu mai fac verificări după ce singurul dispozitiv de măsurare din dotarea Agenţiei de Mediu nu mai funcţionează. La staţiile de testare tehnică a maşinilor din Republica Moldova se fac controale ale emisiilor, dar normativele nu corespund nici măcar standardului european EURO 1. Altfel spus, oricine poate trece testarea tehnică chiar şi cu maşină foarte poluantă.

„Noi ştim că de la EURO 1 până la EURO 5, fiecare trecere de la Euro 1 la Euro 2, ele scad la 20 de procente. Se îmbunătăţesc emisiile de gaze. Şi iese că dacă acum e EURO 1 sau Euro 0, la Euro 5 maşinile vor fi toate, ecologic bine funcţionale”, a spus Constantin Berestean, preşedintele Asociaţiei Importatorilor de Automobile Autorizaţi.

Între timp, Uniunea Europeană a ajuns la standardul Euro 6 datorită unor politici clare în domeniul transporturilor implementate de toate ţările membre. Reprezentanţii Asociaţiei Importatorilor de Automobile Autorizaţi din Republica Moldova susţin că au elaborat încă în 2019 schiţa unui proiect de lege pentru alinierea la standardele europene. Actul, însă, nu a văzut lumina zilei, iar autorităţile responsabile îşi pasează responsabilitatea.

„Este nevoie s promovăm politici care să stimuleze transpoortul alternativ dar şi să stimuleze, pe persoane, care să cumpere transport mai prietenos mediului. Suntem în discuţii cu Ministerul Infrastructurii. – Dar urmează, nu ştiu să schimbaţi cadrul legal? – Da, astăzi, Ministerul Infrastructurii lucrează la o hotărâre de Guvern ca să fie modificate aceste norme despre care vorbiţi. ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: Vă rog să vă adresaţi la Ministerul Mediului. – Dar este legat şi de Ministerul Transporturilor. – Cam cu ce e legat de Ministerul Transporturilor? Normativele în materie de emisii de gaze ţine de Ministerul Mediului. Haideţi totuşi să punem întrebări care ţin de domeniul pe care îl administrez”, a menționat Sergiu Lazarencu, ministrul Mediului.

La mijlocul lunii mai a intrat în vigoare o lege privind calitatea aerului atmosferic care, în funcţie de nivelul emisiilor generate de automobile, prevede inclusiv taxe de poluare mai mari pentru proprietari. Dar actul nu poate fi pus, deocamdată, în aplicare până nu va fi stabilită şi valoarea amenzilor. Datele Agenţia de Mediu arată că, în prezent, sursa principală de poluare a aerului în Republica Moldova este transportul auto, cu peste 90% din totalul emisiilor. Potrivit medicilor, o treime din totalul deceselor cauzate de accidente vasculare cerebrale, cancer pulmonar şi boli de inimă sunt provocate de toxinele din aer.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *