Pe drumurile naționale va circula pe timp de noapte tehnică militară. Ministerul Apărării explică de ce
Până în luna iulie, pe timpul nopții – pe drumurile naționale din centrul și nordul țării, va circula tehnica militară din dotarea Armatei Naționale. Ministerul Apărării a anunțat că în perioada mai-iulie, curent, tehnica militară din dotarea Armatei Naționale se va deplasa din locurile de dislocare permanentă spre cele temporare.
„Unitățile de tehnică vor circula pe drumurile naționale din centrul și nordul țării, pe timpul nopții, pentru a nu perturba traficul rutier. Deplasarea tehnicii are loc în conformitate cu Planul activității Armatei Naționale pentru anul 2024 și nu are tangență cu situația de securitate din regiune. Rugăm toți cetățenii să nu distribuie informație neconfirmată de sursele oficiale”, au comunicat reprezentanții Ministerului.
Amintim, pe 20 mai curent, Ministerul Apărării anunța că locuitorii din centrul și nordul Republicii Moldova vor putea observa, pe timp de noapte, cum circulă unități de tehnică militară și a atenționat că tehnica aparține Armatei Naționale și se va deplasa din locurile de dislocare permanentă spre cele temporare, în legătură cu procesul de renovare a unor unități militare.
Expresul.md
Lasă un răspuns