Un grup de elevi din municipiul Ungheni a fost în vizită la postul vamal Sculeni

Imagine: Serviciul Vamal al Republici Moldova

Un grup de elevi ai claselor X-XII-a care-și fac studiile la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Ungheni au vizitat postul vamal de frontieră Sculeni, recent renovat și modernizat conform standardelor europene, scriu reprezentanții Serviciului Vamal al Republici Moldova.

Funcționarii Biroului vamal Centru împreună cu vameșii care activează în post au desfășurat un tur prin zona de control vamal, în care au relatat despre procesul de verificare a bunurilor transportate de persoane peste frontieră, precum și a loturilor comerciale.

Elevii au aflat lucruri noi despre atribuțiile funcționarului vamal și care este specificul activității acestora, precum și modalitatea de conlucrare cu celelalte instituții cu competențe de control la frontieră.

Totodată, elevii au fost informați despre competențele Serviciului Vamal în ceea ce privește perceperea drepturilor de import/export, dar și responsabilitatea sporită a instituției vamale pentru încasarea în mărime deplină a taxelor, impozitelor şi a accizelor, care constituie o parte semnificativă a bugetului de stat.

Expresul.md

📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *