Anul 2024 a fost desemnat „Anul pacientului asigurat”
Anul 2024 a fost desemnat „Anul pacientului asigurat”, anunțul a fost făcut de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM). Această inițiativă are scopul de a orienta în mod preponderent activitatea CNAM și a agențiilor sale teritoriale spre garantarea drepturilor și intereselor fiecărui pacient asigurat și ale familiei sale.
„Ne propunem să orientăm toate eforturile spre o abordare centrată pe nevoile pacienților. Acest lucru implică asigurarea echității, transparenței și a accesului sporit la serviciile medicale pentru toate persoanele asigurate și familiile acestora. Prestatorii onești și integri, care pun în capul mesei interesele pacienților, vor fi stimulați. Totodată, este imperativ să eliminăm practicile de dare de mită și alte plăți neformale efectuate de către pacienții asigurați pentru serviciile medicale necesare”, a declarat Ion Dodon, directorul general al CNAM.
Potrivit CNAM, pe parcursul anului vor fi urmărite și promovate în mod activ mai multe activități-cheie. Astfel, o atenție deosebită va fi acordată documentării sesizărilor despre solicitarea sau acceptarea de plăți necuvenite pentru prestarea serviciilor medicale garantate persoanelor asigurate. În funcțe de caz, vor fi întreprinse măsuri legale corespunzătoare.
Conform informațiilor, reprezentanții CNAM vor conlucra activ și cu organele de drept pentru a preveni și combate cazurile de corupție în sectorul de sănătate. Alte măsuri esențiale constau în revizuirea relațiilor contractuale cu prestatorii de servicii medicale și farmaceutice care încalcă drepturile asiguraților și excluderea din sistem a celor care nu respectă standardele etice și profesionale.
De asemenea, compania își propune reducerea cheltuielilor de buzunar ale pacienților asigurați și ale familiilor acestora pentru serviciile medicale incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
O altă prioritate a CNAM rămâne a fi informarea activă a populației despre gama largă de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale acoperite de asigurarea medicală obligatorie. Listele acestor servicii și produse farmaceutice compensate se extind pe an ce trece, iar cetățenii trebuie să facă alegeri în cunoștință de cauză privind îngrijirea medicală ce li se cuvine.
„Ne vom concentra eforturile și în ceea ce privește eliminarea birocrației, pentru a facilita accesul cetățenilor la servicii medicale și a reduce timpul de așteptare pentru acestea. Dorim ca populația să cunoască beneficiile asigurării medicale și să conștientizeze importanța participării în sistemul de asigurare medicală obligatorie”, susține Ion Dodon.
Mai mult decât atât, CNAM va încuraja dezvoltarea asociațiilor de pacienți, pentru a asigura o voce puternică și reprezentativă a intereselor acestora în cadrul sistemului de sănătate. Prin implicarea societății civile în procesul decizional, se va consolida transparența și responsabilitatea în administrarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. Acest fapt va duce la o utilizare mai eficientă a mijloacelor financiare acumulate și la o gestionare mai bună a sistemului.
„Anul pacientului asigurat” reprezintă un angajament ferm al CNAM de a îmbunătăți accesul la serviciile medicale și calitatea acestora, respectarea drepturilor beneficiarilor și crearea unei platforme de sănătate mai echitabile pentru fiecare cetățean asigurat și familia acestuia”, transmit reprezentanții CNAM.
Expresul.md
Lasă un răspuns