Opinii / Lucia Bacalu: ”Cine sunt adulții de azi? Oare nu elevii de ieri?”

Sindicatele din educație pornesc, cică, o acțiune de sensibilizare a opiniei publice și a Guvernului asupra urgentării adoptării Legii anti violență contra cadrelor didactice. Nu zic că nu e nevoie de o astfel de lege, dar îmi apar în minte o mulțime de întrebări, la care nu prea găsesc răspunsul.

Oare avem nevoie de o lege anti violență doar împotriva cadrelor didactice? Oare anume pedagogii sunt cei mai nedreptățiți? Dar medicii? Dar funcționarii publici? Dar jurnaliștii? Dar… De fapt, toți cei care intră în contact direct cu cetățenii.

De ce se întâmplă asta? De unde vine această tendință de a înjosi pe cineva, de a-l amenința? Simplu. Din educația  noastră. Cine sunt părinții de azi? Cine sunt adulții de azi? Oare nu elevii de ieri? Hai să ne amintim cu toții de violența verbală a unor pedagogi. Și chiar de violența corporală a unora. Cred că aproape fiecare dintre noi are ce povesti la acest subiect.

Îmi amintesc de cele șase luni de activitate a mea într-o școală, cu foarte mulți ani în urmă. Deschid eu ușa unei clase și… Nu pot uita nici azi acea scenă. Învățătoarea se înfipsese în părul unui copil și-i tot scutura capul, însoțindu-și acțiunile cu tot felul de interjecții și țipete. Nu a fost unica scenă de acest gen. Cum credeți, acele frustrări și înjosiri ale copiilor nu au și azi repercusiuni? Vorba ceea: ce dai, aceia primești ulterior.

Îmi amintesc și de copiii mei, care, uneori, refuzau să meargă la școală, pentru că învățătoarea strigă. Sau de fata mea care a venit plângând acasă, pentru că profesoara a făcut-o domnișoară cu năravuri ușoare doar din simplul motiv că i s-a părut că fustița ei e prea scurtă.

Personal, discut foarte des cu pedagogi. Și în virtutea meseriei, și pur omenește. Am și în familie foarte mulți pedagogi. Mi-s dragi și-i respect. Pe majoritatea.
Cu regret, mai sunt dintre cei care continuă să vorbească pe un ton de superioritate, indiferent cine-i stă în față: un copil sau un adult.
Chiar recent am avut o discuție cu un pedagog. Îmi telefonase pentru a clarifica o situație. Nu, nu era legată de școală sau de vreun copil. Ce credeți? A început a vorbi fără să se mai oprească, pe un ton moderat ridicat, încercând să se impună și refuzând să asculte orice  explicație. Doar în momentul în care am atenționat-o, destul de răspicat, să-și mai domolească din „turații” și că, fiind profesoară, ar trebui să știe cum să discute atât cu elevii, cât și cu adulții, s-a oprit și m-a ascultat și pe mine.

Nu vreau să continuu și cu alte exemple. Și nu vreau ca toți pedagogii să se simtă prost. Foarte mulți dintre ei sunt cu adevărat un model pentru societate. Dar nu toți, din păcate.

Eu îmi doresc foarte și foarte mult ca pedagogul de azi să ajungă, așa cum a fost odinioară, pe piedestal, să fie respectat de toată lumea.
E mult de lucru până atunci. Și nici o lege, oricât de bună ar fi, nu cred că va schimba multe.
Să presupunem că un părinte vine la școală nemulțumit și-și varsă amarul asupra unui pedagog. Ce o să se întâmple? Va fi amendat? Va fi închis? Sau un copil care, spre exemplu, a țipat și a amenințat un profesor. Ce va păți?

Stau și mă gândesc: cine sunt persoanele gata să reacționeze violent la orice vorbă sau acțiune a celuilalt? Oare nu cele care își varsă acum frustrările adunate inclusiv în anii de școală?  Departe de mine gândul să învinovățesc doar școala. Amprenta și-a pus-o și cei șapte ani de acasă, și genele, și anturajul.
De aceea educația, școala trebuie să fie pusă pe primul loc în societate și cel mai mult trebuie de investit anume în acest domeniu. Fără educație nu avem nici un viitor.

Lucia Bacalu