Atenție, se fură indicatoarele rutiere! Hoții au prejudiciat statul cu peste 500 de mii de lei

Imagine simbol, sursa: tv8.md

Cazurile de furturi a parapetelor metalice de protecție, a pilonilor de dirijare și a altor elemente rutiere de pe traseele naționale din țară au crescut în acest an.

Potrivit ultimelor statistici ale Administrației de Stat a Drumurilor, în anul 2022, au fost furați 307,1 metri liniari de bară metalică și 63 de stâlpi, provocând un prejudiciu în valoare de 463 413,74 lei. În 2023, aceste infracțiuni au continuat, cu un prejudiciu în valoare de 512 491,47 lei, în care s-au furat 332 de metri liniari de parapet metalic și 18 stâlpi.

Zonele cele mai afectate sunt sectorul Cimișlia, Criuleni, Orhei, Ialoveni și altele. Printre cele mai recente cazuri de furturi raportate se numără următoarele:

  • 30 indicatoare rutiere, lisă și buloane de la parapetul metalic -pe drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România;
  • 55 semne rutiere – pe drumul republican R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România;
  • stâlp de metal pe drumul de ocolire a orașului Comrat;
  • deteriorarea marcajului rutier (vopsirea sau acoperirea peste semnele existente) – pe drumul național M3, km 96-150.
Conform articolului 186 din Codul penal al Republicii Moldova, furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, se pedepseşte cu amendă în mărime până la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la doi ani.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *