Controalele de stat asupra activității de întreprinzători se vor desfășura fără stres și fără abuzuri

Imagine simbol, sursa: Monitorul Fiscal

Controalele de stat asupra activității de întreprinzători vor fi desfășurate în baza unor noi reguli. Acestea au fost incluse într-un proiect de lege prezentat astăzi de vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Documentul urmează a fi supus consultărilor publice, comunică moldpres.md. 

Dumitru Alaiba a afirmat că noile modificări vizează scăderea poverii controlului asupra mediului de afaceri, promovând controalele eficiente și fără abuzuri, ca rezultat reducând din stresul asociat cu controalele, economisind timpul antreprenorilor, și oferindu-le pârghii de remediere rapidă, dar și de conformare voluntară. În același timp, proiectul vine să contribuie la un control mai eficient și mai clar pentru organul de control și evitarea eschivărilor și blocajelor în procedură.

„Una dintre principalele probleme invocate de către antreprenori ține de controalele de stat, de modul în care acestea sunt efectuate, de comportamentul inspectorilor, de consecințele acestora și de riscul de corupție mult prea prevalent. Deși sunt necesare, controalele trebuie efectuate într-un mod civilizat, predictibil, prietenos, cu rolul de a ajuta și a îndruma antreprenorii ca aceștia să se conformeze și să ofere servicii și bunuri de calitate, însă nu cu scopul de a bloca activitatea antreprenorilor”, a spus Dumitru Alaiba.

Vicepremierul a punctat că modificările vor contribui la scăderea timpului dedicat pentru proceduri de control cu cel puțin 57 de mii de ore pe an, ceea ce, împreună cu reducerea numărului de sancțiuni și situațiilor posibile de abuz din partea organelor de control, va permite ca antreprenorii să economisească cel puțin 70 de milioane de lei (3,5 mln de euro) pe an.

Printre principalele prevederi ale proiectului se numără următoarele: antreprenorii vor putea contesta deciziile de control în instanță, prevenind astfel pierderi nejustificate de timp și bani; vor fi adăugate sancțiuni pentru abuzuri din partea inspectorilor și va fi îmbunătățită supravegherea internă a autorităților de control; va fi făcută o delimitare clară între „recomandări” și „indicații” oferite de inspectori și va fi introdusă obligația de a include în toate cazurile recomandări de conformare în procesul-verbal. Astfel se va reduce timpul pierdut de antreprenori în înlăturarea și prevenirea încălcărilor și reducerea incidenței amenzilor.

Totodată, vor fi introduse planuri de gestionare a situațiilor de criză, pentru a ghida controalele în situații extraordinare, vor fi unificate planurile de control anuale, ținând cont de diferite tipuri de agenți economici și riscuri, vor fi revizuite condițiile pentru control inopinat și vor fi incluse temeiuri specifice pentru controlul asupra agenților economici care se eschivează intenționat de la controale.

Proiectul urmează a fi supus consultărilor publice, după care va fi înaintat spre aprobare Cabinetului de miniștri, ca ulterior să fie votat în Parlament.

Expresul.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *