Vești bune pentru șoferi și pentru viitorii șoferi. Procedura de examinare medicală a fost simplificată
Procedura de examinare medicală a conducătorilor auto a fost simplificată. Examinările și certificatele necesare vor fi făcute de medicul de familie, comunică moldpres.md.
Potrivit Ministerului Sănătății, modificările simplifică și debirocratizează examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților, care va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.
În cazul în care medicul de familie constată că solicitantul se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, de acesta se va ocupa Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil îngust.
În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto.
Persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie vor trece examenul medical de asemenea în cadrul acestor comisii. Măsurile introduse intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2023.
Expresul.md
Lasă un răspuns