Moldsilva a încheiat ancheta internă despre incidentul din Rezervaţia „Plaiul Fagului”

Agenţia ”Moldsilva” a încheiat ancheta internă despre incidentul din Rezervaţia „Plaiul Fagului” din Rădenii Vechi, raionul Ungheni. Martor la incident s-a dovedit a fi chiar premierul Dorin Recean. În timpul vizitei sale în rezervație o maşină cu lemne părăsea aria protejată. Astfel în urma anchetei efectuate de Moldsilva, două persoane au fost sancţionate disciplinar, iar raportul urmează să fie transmis Ministerului Mediului.

Potrivit directorului adjunct al Agenţiei Moldsilva, în urma anchetei s-a stabilit că în remorca maşinii erau nouă metri steri de crengi şi unul de lemn de foc. Asta, deşi în acte scria că încărcătura este formată doar din crengi, scrie tvr.md.

„Pot să vă comunic că a fost desfăşurată în cadrul Agenţiei Moldsilva, iar pădurarului care a eliberat masa lemnoasă i-a fost aplicată sancţiune discuplinară. Totodată i-a fost aplicată sancţiune disciplinară şi admnistratorului întreprinderii de stat pentru neorganizarea sistemului de control intern”, a menționat Iulian Mamai  directorul adjunct, Moldsilva.

Cât despre raportul privind gestionarea stocurilor de lemne la Moldsilva, cerut la fel de premierul Dorin Recean, acesta urmează să fie definitivat. Între timp, autorităţile investighează şi alte cazuri de escrocherii cu lemne de foc.

„Din cauza că au fost identificate cazuri de tăieri ilicite, cazuri de comercializare ilicită a lemnului de foc, da au avut loc deja demisii sau de pecare din funcţie. Sunt câteva dosare, cauze pornite de către Procuratură, cauze pornite de Inspectoratul Naţional de Investigaţie şi inclusiv acnehete de serviciu care se fac de către agenţia Moldsilva”, a spus Rodica Iordanov, ministra Mediului.

Amintim că acum două săptămâni, premierul Dorin Recean le-a cerut responsabililor de la Ministerul Mediului să-i prezinte un raport despre livrările de lemne de la Moldsilva pentru ultimele şase luni.

Solicitarea a venit după ce chiar Recean a fost martor când o mașină plină cu lemne părăsea teritoriul rezervației „Plaiul Fagului”. Potrivit prim-ministrului, în acte, camionul transporta crengi, care sunt mult mai ieftine, şi au fost vândute cu doar 500 de lei.

Expresul.md 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *