Cadrele didactice vor beneficia de mai mulți bani pentru dirigenție și verificarea lucrărilor
Începând cu noul an școlar 2023, cadrele didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi remunerate în baza unei noi modalități de calcul a sporurilor cu caracter specific, scrie realitatea.md.
În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari pentru dirigenție, verificarea lucrărilor scrise de elevi, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale (CES). Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice.
Acesta prevede că un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 cât era anterior, urmând ca fiecare instituție să stabilească suma în funcție de resursele disponibile.
Sporul cu caracter specific pentru dirigenție va fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în anul de studii (de la 1 septembrie anul curent, până la 31 august, anul următor), inclusiv pe perioada vacanțelor, prevedere care anterior lipsea. Sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii cu CES va putea fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie – 31 mai, inclusiv în perioada vacanțelor de toamnă, iarnă, primăvară și de Paști.
Calcularea sporurilor cu caracter specific va fi efectuată anual, în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățământul secundar. Calculele se vor face în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.
Proiectul documentului a fost consultat cu OLSDÎ, Federația Națională a Sindicatului de ramură, cadrele de conducere și didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal.
Expresul.md
Lasă un răspuns