Podcast / Viorica Său: ”Poezia este prietena mea. Eu vorbesc, ea mă ascultă”

Ungheneanca Viorica Său a dedicat 22 de ani persoanelor vulnerabile. Este șefa Secției Protecția Persoanelor în Etate și cu Dizabilități din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni. Lucrează încă de la începuturi, de când s-a format direcția asistență socială și este primul asistent social cu studii în domeniu din raion. De altfel, face parte și din prima promoție de asistenți sociali din republică.

Zice că-i place acesta domeniu, îi place să lucreze cu oamenii și pentru oameni. Și toți acești oameni o inspiră pentru poeziile pe care le compune și în care își găsește o oază de liniște. Recent, ea a scos o carte de sub tipar – „Prietena mea, poezia”.

Volumul ei de debut conține 132 de poezii și este dedicat părinților, care „au trudit de cu zori să o știe copil învățat” și au inspirat-o, prin ani, dragostea de basm, poezie, limbă și literatură română. Ce a determinat-o să scoată această carte de sub tipar și cine este sursa principală a acestor poezii, ne spune chiar ea.

Ați scos recent o carte de sub tipar. Cum s-a născut această idee și care a fost sursa principală de inspirație pentru volumul de poezie?
Sursa principală de inspirație a acestei cărți este însăși viața. Poeziile din acest volum sunt repartizate în 5 compartimente pe diferite teme. În acest volum am abordat copilăria, mama, familia, natura, țară. Nu am o singură tematică pe care o abordez în poeziile mele.

Deci, să înțeleg că ați inclus în volum poeziile pe care le-ați scris de-a lungul anilor?
Da, sunt adunate din anii din urmă, în special din anul 2022. Anume anul trecut am avut o avalanșă mai mare de inspirație și am scris mai multe poezii.

Dar cum și când ați descoperit pasiunea de a scrie versuri?
Pasiune de a scrie versuri o am încă din copilărie. Eu când eram mică îmi plăcea să mă joc cu rimele. La fiecare cuvânt găseam rimă potrivită. Apoi deja eram la școală când am fost, într-un fel, provocată de profesoara mea, doamna Zinaida Popșoi, profesoară de limba și literatura română. Ee îmi dădea ca sarcină pentru acasă să compunem câteva versuri și eu, iată de fiecare dată compuneam niște versuri, zic eu frumoase și am observat că am aceasta aptitudine.

Vă amintiți care a fost prima poezie pe care ați scris-o?
Nu țin minte exact, era despre un șoricel sau o broscuță, a fost o poezie mică, de 4 rânduri. Încă le mai păstrez și acum toate poeziile într-un caiet.

Ce vă motivează să scrieți?
Oamenii, lucrurile care se întâmplă în jurul meu, dragostea față de tot ce este frumos. Eu când descriu aceste lucruri, am împlinire sufletească. Scriind, eu văd partea bună și frumoasă a lucrurilor și toată această frumusețe o redau în poeziile mele.

Dar aveți aveți momente în care inspirația pur și simplu vă lasă, nu aveți de unde să vă inspirați?
da, desigur. Sunt momente când și când vine inspirația foarte ușor și tot atât de repede pleacă.  Atunci las absolut totul și apoi revin la versuri, la poezie. Pot să las absolut și idei.

Iată să revenim la volumul de poezie proaspăt lansat, care este poezia dumneavoastră preferată?
Cea mai specială poezie din acest volum este poezia după care se și întitulează cartea – „Prietena mea poezia”. Este preferata mea deoarece eu în poezie am găsit o confidentă, o prietenă. Prin poezie eu zic ce vreau eu și ea tace și mă ascultă, ea vrea ceea ce vreau eu, gândește așa cum gândesc eu. Este o poezie care îmi place foarte mult și eu am considerat că volumul meu de debut se va întitula anume așa.

Până la urmă, de unde ați luat curaj și v-a determinat să publicați volumul de debut?
Mai bine zis cine m-a provocat? Este foarte greu să-ți împărtăși gândurile și creațiile cu alți oameni, pur și simplu există așa o barieră. Dar cunoscând-o pe Aliona Leșanu, care este o fire destul de creativă, ambițioasă și curajoasă, m-a inspirat și mi-a dat curaj. Pur și simplu m-am molipsit de la ea. Ea mi-a citit câteva poezii și m-a întrebat de ce le țin ascunse în caiet. „Arta este făcută pentru a fi admirată, văzută. Scoate-le în public!”, mi-a zis ea. Și iată așa mi-a dat curajul și imboldul și am început să le public pe rețelele sociale, apoi am văzut că lumea le citește, sunt apreciată. Și iată așa am hotărât , rând pe rând să le public pe toate pentru a fi citite.

În câte exemplare ați tipăit cartea și unde vor ajunge cărțile dumneavoastră?
Acest volum a fost, la fel, un cadou pentru mine. Am participat, pe rețelele sociale, la un concurs „Parfumul clipei” și acolo am câștigat premiul – carte de debut. Mi s-a editat 50 de exemplare.
Acum lucrez la o nouă carte, pe care vreau să o tipăresc în viitorul foarte apropiat și cred că voi face lansarea ambelor cărți în curând. Apoi cărțile mele vor fi dăruite. Cel de-al doilea volum va fi tipărit din banii proprii și voi scoate cam 100 exemplare.

Ce poezie, în special, ați recomanda-o cititorilor dumneavoastră?
Este o întrebare destul de grea. Toate poeziile pe care le-am scris, la toate țin și mi-s dragi. Ele sunt ca și copii mei, este o realizare a mea.

Cum vă gestionați procesul de creație?
Nu am o rutină a scrie, scriu atunci când îmi vine inspirația. Nu îmi planific nici rimele, nici strofele, nici tema, scriu după insporație. Dar niciodată nu scriu la serviciu. Cel mai des le scriu dimineața, pentru că sunt foarte matinală. Nu caut stiloul și caietul, am telefonul la îndemână și în el îmi fac notițele. Apoi când am timp, mă mai uit peste ele, le redactez.

În cât timp se naște o poezie?
Nu am măsurat niciodată timpul, dar cred că în jumate de oră, maxim. Le scriu foarte repede și nu am obiceiul de a mă întoarce la ele. Prima varinată rămâne varianta cea mai bună, în cazul poeziilor mele.

Cum reușiți să vă gestionați timpul, având în vedere că lucrați în domeniul asistenței sociale, o domeniu ce necesită mult timp și dedicare persoanelor vulnerabile?
Munca pe care o fac mă inspriră, pentru că acolo muncesc cu oamenii și pentru oameni. Suntem un domeniu foarte dureror, acolo văd, și bune și rele, și frumoase, și urâte. Scriind poezii, eu nu fac altceva decât să mă odihnesc. Îmi restabilesc acele forțe pe care le pierd la serviciu. Poezia mă ajută să depășesc momentele mai grele, prin poezie fac o restartare a creierului.

Deci, puteți confirma cu certitudine că poezia este o terapie a sufletului?
Da, poezia este o terapie superbă și pentru cei care o citesc, și pentru noi, cei care o scriem.

Ați făcut și masterul în științe administrative….
Da, am obținut documentul anul trecut. M-am gândit eu că nu este îndeajuns ce cunosc și cât cunosc și am făcut masterul. A fost pentru mine ca o creștere profesională, pentru că am obținut anterior și licența în asistența socială, am studii pedagogice în învățământ primar. Eu consider că pentru a studia, nu există limită de vârstă.