Începând cu ziua de mâine, la Călărași vor fi puse în circulație microbuze pe trei rute
Începând cu 1 iulie, va începe activitatea serviciului de transport public în orașul Călărași Despre aceste lucru a anunțat Gospodăria Comunală Locativă Călărași.
Prețul pentru o deplasare va fi de 5 lei.
Astfel, au fost create 3 rute, pe care le puteți vedea în josul articolului.
Reamintim că, problema transportului public la Călărași persista de mai mulți ani. În vara anului 2021, în urma unui concurs, serviciul rutier i-a fost atribuit unui prestator privat de servicii, care a activat, fără obiecții, până în toamna anului 2022. La sfîrșitul anului 2021, la demersul operatorului respectiv, s-a descis și majorarea tarifului, de la 3 lei la 5 lei. Iar în luna iunie 2022, s-a decis subvenționarea transportului trimestrial în sumă de 54 mii lei, pentru ca să fie prestat serviciul fără probleme. Însă, într-un final, prestatorul totuși, a decis să-și sisteze activitatea.
Într-un final, autoritățile publice locale au găsit soluția. În luna ianuarie 2023 a fost modificat bugetul local pentru anul 2023 și s-a identificat suma de 1 milion 500 mii pentru procurarea, inițial, a trei mijloace de transport la mâna a doua.
La începutul lunii mai, Primăria orașului Călărași, a anunțat că conform contractului de achiziții publice, au fost livrate cele 3 rutiere noi, de marca FORD TRANZIT. Acestea au fost înmatriculate și transmise, prin Decizia Consiliului orășenesc Călărași către prestatorul de servicii Î.M. „Gospodăria Comunal – locativă” Călărași.
Lasă un răspuns