Opinii / Lucia Bacalu: O masă a tăcerii nu ar strica

Și din nou a fost Paștele Blajinilor. O sărbătoare frumoasă, o sărbătoare de pomenire a morţilor. Se consideră că, în această zi, ei sunt alături de cei vii. E o sărbătoare care simbolizează învierea celor adormiţi.

Deci, mergând la cimitir, ar trebui să stăm la sfat cu cei dragi, plecați în lumea celor drepți, să ne ascultăm inima și sufletul. Noi ce facem? Am transformat Paștele Blajinilor într-o… întâlnire a absolvenților. Am spus acest lucru unor cunoștințe. Toți au fost de acord. Dar nu s-au întristat. Dimpotrivă, au găsit scuze. „Unde, dacă nu la cimitir, să ne întâlnim cu foștii colegi de școală, cu vecinii, cu prietenii din copilărie?”, au zis. Unde mai pui că afară e bine și frumos, astfel că poți să-ți etalezi ținutele, mașina, darurile, bucatele alese.

Și… cam se uită menirea adevărată a Paștelui Blajinilor. Tot mai rar se aud povestiri și amintiri despre cei care au fost. Tot mai rar li se rostesc numele. ”Ia de sufletul morților”, „Ia de sufletul părinților” – cam astea-s formulele folosite.

Am venit la cimitir primăvara, am făcut curățenie, am tăiat buruianul, am mai vopsit o cruce, un gard… Apoi am mai venit o dată, cu flori și lumânări, cu voie bună și daruri multe (ca de Anul Nou, să-mi fie iertată comparația). Urmează 11 luni de uitare. Vara sau spre toamnă, dacă mergi în cimitirele noastre, nu mai vezi nici morminte, nici cruci. Totul e învăluit în buruieni. Din păcate, un astfel de tablou îl găsim cam în 80 la sută dintre cazuri, dacă nu și mai mult.

Dar ce vedem imediat după Paștele Blajinilor? Citesc o postare pe rețelele sociale: „Au venit toți încărcați cu cele mai bune și mai scumpe pomeni, că doar ne doare sufletul după cei dragi. Curat în cimitir, flori, monumente… Dar s-au găsit și din cei care au băut tot ce vrei: coniac, vodcă, bere. Nu au strâns după ei, dar au aruncat la poarta cimitirului. Paharele de unică folosință, ușoare, zburau peste tot la prima adiere de vânt. Au venit încărcați cu de toate. Oare resturile sunt mai grele?”.

Și mai scrie autorul că nu a rezistat și s-a apucat să facă ordine. Ce credeți? Printre gunoi a dat și de câteva pomeni. Aruncate la gunoi!
Întrebarea este: „Oameni buni, cât se poate de procedat așa și cu natura, și cu sovestea?”. Ce s-a întâmplat cu noi? De ce nu vrem să urmăm exemplul strămoșilor noștri, care veneau de Paștele Blajinilor la cimitir cu câteva ouă roșii, un pahar de vin și o pască.
Cineva ar putea să spună că, în acele timpuri, sărăcia era mare. Da, sărăcia era mare, dar cât de bogați cu duhul erau ei, buneii și străbunii noștri. Azi, se pare, încercăm să ascundem sărăcia noastră spirituală și – de ce nu? – intelectuală – cu pomeni de sute și chiar mii de lei, cu bucate peste bucate, înșirate pe mesele din preajma mormintelor și, uneori, chiar pe morminte. Scene triste din cimitirele noastre.

Cu tot neamul grămăjoară, așa cum afirmă multă lume, putem fi și acasă, în jurul unei mese de pomenire. La cimitir trebuie să fim față în față cu blajinii noștri, să-i pomenim cu pietate și modestie. Ei nu au nevoie de tot fastul pe care-l organizăm.
Am privit la televiziunile noastre câteva reportaje despre Paștele Blajinilor din acest an. Jalea marea a fost că, în comparație cu anii precedenți, au fost mai puține pomeni. Cam atât.

Nu știu ce să mai zic. Poate ar fi cazul să ne așezăm cu toții la o masă a tăcerii, să ne gândim bine, dar bine de tot, ce facem mai departe, cum îi respectăm pe cei plecați în lumea celor drepți? Merită oare să fie respectați și pomeniți? Dacă nu, continuăm într-o veselie, din paști în paști, prin cimitire, cu schimb de daruri și mâncare din belșug.