În 2023 se împlinesc 141 de ani de la construcția bisericii „Sfântul Nicolae” din cartierul Dănuțeni

Biserica “Sfîntul Ierarh Nicolae” este cel mai vechi lăcas bisericesc din oraşul Ungheni.

Conform recensământului bisericilor realizat în anul 1812, în satul Dănuţeni (acum cartier al orașului Ungheni) a existat o biserică din lemn, nouă, care purta hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”. Există mărturii care spun că aceasta a fost ridicată cu contribuţia proprietarului moșiei de atunci – marele boier moldovean Constantin Balş. Iar potrivit datelor recensământului feţelor bisericeşti ale ţinutului Iaşi din anul 1821, aflăm că biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Dănuţeni, era ridicată din lemn, avea pereţii tencuiţi, iar acoperişul era din şindrilă. Parohia dispunea de veşmintele şi cărţile bisericeşti necesare, iar slujbele erau oficiate de doi preoţi, trei dascăli şi un ponomar. La acea dată, comunitatea avea 833 enoriaşi.

Vechea biserică fiind construită din lemn şi tencuită cu lut, după un număr de ani, trebuia reparată. Acest fapt, precum şi creşterea numerică a comunităţii, a impus însă construcţia unei noi biserici.

Astfel, în secolul XIX, proprietar al moșiei Dănuţeni era prinţul Constantin Moruzi. Dispunând de o avere bogată, el și-a dorit ca pe proprietatea sa să fie construită o nouă biserică, pe cea mai înaltă colină, de unde se poate vedea bine Iașiul. Astfel că, în 1882 a fost construită o biserică din cărămidă. Iar în semn de pioşenie faţă de ocrotitorul vechii biserici, Moruzi a păstrat vechiul hram – Sfântul Ierarh Nicolae.

Din „Spravocinaya kniga Kişiniovskoi eparhii” (1907) aflăm că la începutul secolului XX, în cadrul bisericii funcţiona o şcoală parohială în care învăţau 54 de copii. Parohia avea în proprietate 33 desetine de pământ. Veniturile sale anuale ajungeau până la 500 ruble, incluzând şi profiturile din administrarea pământului.

Anul 1900 este perioada de aprigă rusificare a elementului naţional, impus Basarabiei de administraţia ţaristă tot mai asiduu. Procesul a avut un caracter general, astfel că acesta n-a putut fi evitat nici de biserica din Dănuţeni. Impactul său asupra băştinaşului a fost descris cu destulă cunoaştere de cel care a trăit aici, scriitorul Dumitru Moruzi, fiul prinţului Constantin Moruzi, care relata pe la 1907 că: „Biserica e plină numai de ruşi; de nu e goală. Şi ce ar putea face în biserică bieţii români, când nu pot înţelege nici Evanghelia zilei, nici măcar Apostolul”.

Parohia a activat până în 1964, când a fost închisă de autorităţile sovietice. În scurt timp edificiul a degradat. Numeroasele demersuri ale enoriaşilor, adresate autorităţilor unionale, republicane şi celor locale au rămas nesoluţionate. Argumentele invocate de petiţionari precum că biserica se află în apropierea hotarului şi este un frumos monument de arhitectură, nu au impresionat autorităţile. Comitetul Executiv raional Ungheni, răspunzând scrisorii Consiliului de Miniştri al R.S.S.M., motiva nefuncţionarea bisericii „Sf. Nicolae” prin lipsa unui preot, dar şi prin existenţa unor biserici lucrative la o distanţă de 10-15 km. Demersurile adresate autorităţilor centrale erau retrimise oficialităţilor locale, fiind însoţite de indicaţii precise de  a ,,neutraliza intenţia unor cetăţeni de a redeschide biserica din Dănuţeni”. Trebuie să precizăm că pe toată perioada nefuncţionării parohiei,  de teama izbucnirii unor revolte locale, atât biserica, cât şi comunitatea religoasă nu au fost scoase din evidenţa Consiliului pentru problemele religiei. Pentru că insistenţele enoriaşilor nu încetau să curgă spre Kremlin, autorităţile locale au avansat ideea organizării aici a unei filiale a Muzeului de Istorie şi Etnografie care funcţiona în biserica din centrul orașului Ungheni.Deşi s-a ajuns la o înţelegere în acest sens, intenţia nu s-a realizat, din motive birocratice şi lipsă de voinţă din partea autorităţilor. În consecinţă, prin anii 70, edificiul bisericii a ajuns într o stare dezastruoasă.

În 1981 însă, un grup de enoriaşi au încercat să repare biserica samavolnic, dar autorităţile au sistat acţiunea, iar materialele de construcţie au fost confiscate. Făptaşii au fost trimişi în judecată. A trebuit să vină anul 1988, pentru ca biserica să fie redată credincioşilor. Tot de atunci până astăzi, paroh al acesteia este preotul Vladimir Eşanu.

Hramul bisericii este Sfântul Ierarh Nicolae, considerat drept protector al sufletelor, săracilor, pescarilor şi călătorilor.

În ceea ce priveşte biserica construită în anul 1882, aceasta prezintă un plan-tip, deosebit de reuşit de altfel, impus de Serviciul de Arhitectură din Sankt-Petersburg.

Astfel, biserica actuală are planul în formă de cruce cu două intrări: sub clopotniţă şi dinspre altar. Deasupra pronaosului se înalţă turnul clopotniţei. Endonartexul desparte pronaosul de naosul încoronat de o turlă amplasată pe o axă compoziţională unică (longitudinală) cu turnul clopotniţei şi flancat de 6 turnuleţe. Un alt turnuleţ se înalţă pe faţada altarului.

Arhitectura bisericii poartă amprenta stilului rus, stil ce se caracterizează prin planul în formă de cruce cu braţele egale, naosul cubic, acoperişul fragmentat de turnuri şi turnuleţe, care au acoperişul sub forma unor coifuri medievale.

La temelia bisericii este amplasat cavoul în care se află mormintele ctitorului şi al nepotului său, Pavel Moruzi. Pereţii cavoului sunt placaţi cu marmură. Intrarea în cavou se face coborând câteva trepte.

Sursa: Secția Cultură Ungheni