Răspuns la o „dedicație” de pe rețelele sociale

Stau adesea și mă întreb: de ce atunci când scrii de bine despre un om sau despre activitatea lui, ești cel mai bun prieten al lui, iar dacă l-ai criticat un pic sau ai folosit un cuvânt care nu prea i-a picat la inimă, ești cel mai mare dușman?

Fac jurnalism de 15 ani și credeți-mă, am fost învinuită în repetate rânduri că am scris altfel decât se aștepta intervievatul: fie că nu l-am lăudat cum trebuie, fie că nu i-am scris tot „pomelnicul” pe care mi l-a „dictat”, fie că am citat în articol o anume persoană și nu alta.

Au fost și dintre cei care s-au supărat că nu am scris cuvântul potrivit în declarația sa, căci, cică nu asta a vrut să spună. Mai sunt și persoane care solicită să vadă articolul înainte de a fi publicat, că vezi, Doamne, nu cumva să interpretez cuvintele sale greșit. Și da, am uitat să menționez așa-numitele persoane atotștiutoare, care vin cu sfaturi de genul: trebuie să luați interviu cutăruia, sau că nu trebuie să scrieți despre asta, mai bine scrieți despre aialaltă etc. De obicei, astfel de persoane le exclud din start din lista mea de potențiali intervievați. Așa am făcut până nu demult. Totuși, din când în când, renunț la principiile mele. Te gândești uneori că e păcat să nu aduci în prim-plan, în vizorul publicului, oameni activi, implcați, chiar dacă, scuzați-mi cuvântul folosit, aceștea sunt cam țâfnoși. Poate că ei, între timp, te mai gândești în mintea ta, și-au reevaluat atitudinea.

Recent, am realizat un interviu cu o persoană bine cunoscută. Este o persoană foarte activă, care se implică peste tot, despre care se vorbește mult și căreia îi place să fie în centrul atenției. Bravo ei! I-am solicitat un interviu. L-a acceptat. A fost un interviu lung, cu multe întrebări și cu răspunsuri lungi – din păcate, multe dintre ele mai puțin exacte și cu devieri de la temă.

Și cum nouă, jurnaliștilor, în special celor din presa scrisă, nu ne place vorbăraia multă, l-am redactat și l-am făcut ușor de digerat. Or, și noi, și publicul cititor, avem nevoie de răspunsuri clare, concrete și la subiect. Mai ales că spațiul într-un ziar este limitat.

Ce să vezi? Interlocutorului nostru nu i-a plăcut interviul. Nu știu exact ce nu i-a plăcut: întrebările pe care i le-am adresat sau răspunsurile pe care ni le-a oferit. Nu a fost destul de explicit în „dedicația” pe care ne-a făcut-o pe rețelele sociale.

Bine că există rețele sociale, mi-am zis. Cum altfel era să-și spună omul of-ul, mai ales că, se pare, nu are curajul necesar s-o zică în față, fără ocolișuri, cu subiect și predicat. Dacă ar fi avut acest curaj, poate am fi avut o discuție sinceră, să înțelegem și noi ce nu a mers, ce putea fi mai bine.

A ales rețelele sociale? Lucrul bun e că am aflat și noi că omul e dezamăgit de produsul pe care l-am realizat. Nu-mi imaginez cum oare am trăit atâta timp fără aceste rețele sociale?!

Bine că măcar la finalul postării ne-a mulțumit pentru șansa pe care i-am dat-o, deși sarcastic. Nu știu dacă îi vom mai oferi alte șanse de a vorbi despre ceea ce face, chiar dacă face multe și face suficient de bine.

P.S. Niciodată nu m-am supărat pe oamenii care ne critică, ba din contra, le-am acceptat criticile, pentru că anume acestea ne învață multe. Și le mai accept în continuare, dacă vin de la oameni serioși și competenți.