Interviu cu Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni: „2022 este anul în care am valorificat investiții record”
– La sfârșitul anului trecut, declarați că „2021 a fost anul în care municipiul Ungheni a valorificat un număr record de investiții”. Cum a fost 2022?
Putem spune cu siguranță că am depășit numărul de proiecte implementate în anul 2021. Deci, deja 2022 este anul în care am valorificat investiții record. De la independență încoace, Ungheniul nu a cunoscut niciodată un număr atât de mare de proiecte și de investiții ca în 2022.
– Dacă e să facem o trecere în revistă a celor mai importante dintre ele, pe care le-ați menționa în primul rând?
Voi începe cu proiectele finanțate din bani europeni în cadrul Programului „EU4 Moldova: Regiuni-cheie”. Este un program foarte mare, cu care am realizat, în ultimii trei ani, numeroase proiecte importante pentru Ungheni și ungheneni. Grație acestui program, a fost posibil să finalizăm, în anul 2022, lucrările de reconstrucție a Pieței Independenței, realizând astfel o dorință mai veche a unghenenilor de a avea o zonă pietonală. Din păcate, nu ne putem permite o stradă pietonală, pentru că există niște realități de care trebuie să ținem cont. Dar am decis să amenajăm o zonă pietonală, iar Piața Independenței este doar începutul. Vor urma și alte elemente ce vor fi amplasate atât pe piață, cât și în zona adiacentă pieței, ca oamenii să poată să-și petreacă timpul frumos aici.
– Ce alte proiecte au fost realizate, grație Programului „EU4 Moldova: Regiuni-cheie”?
Sunt câteva proiecte mai puțin vizibile, dar foarte importante. Este vorba de construcția unui rezervor de 1000 metri cubi la Stația de tratare a apei. Acest rezervor de acumulare a apei curate, pe lângă celelalte două existente, a câte 600 metri cubi fiecare, va permite extinderea serviciilor de livrare a apei potabile nu doar în municipiul Ungheni, ci și în localitățile limitrofe.
Un alt proiect se referă la achiziționarea a 1000 de apometre cu citire la distanță, care sunt instalate, în prezent, în sectorul Dănuțeni. Astfel, nu va mai fi nevoie să bată la ușa omului controlorul sau să-i ceară consumatorului să transmită datele apometrului la întreprinderea „Apă-Canal”. Aceste date vor fi citite automat. Este un prim pas, căci cele 1000 de contoare moderne reprezintă circa 8% din toate apometrele din municipiul Ungheni. Noi ne punem ca sarcină să schimbăm, în timp, toate contoarele, pentru că e o cerință a timpului de a digitaliza această informație.
Și la ÎM „AVE Ungheni” s-au făcut pași în domeniul digitalizării. Au fost instalate camere video la punctele de colectare a deșeurilor și pe autospecialele de aici. Scopul principal este de a asigura securitatea în traficul rutier al acestor mașini și pentru a verifica calitatea lucrului pe care-l fac.
– Deci, se fac pași importanți ca Ungheniul să devină un oraș inteligent, un oraș SMART. Dar Ungheniul merită să fie și un oraș frumos și prietenos cu cei ce au ales să se stabilească aici.
Grație Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, pe ultima sută de metri se află proiectul ce vizează amenajarea Ghișeului Unic la parterul primăriei. Odată cu inaugurarea lui, se va schimba conceptul de interacțiune cu cetățenii. Aici vor activa patru-cinci persoane, astfel ca cetățeanul să poată primi toată informația necesară de la ele, fără să mai meargă prin toate birourile primăriei. În cazul în care va fi nevoie de consultația unui specialist, nu cetățeanul va merge să bată la ușa funcționarului, ci funcționarul va coborî, pentru a-i răspunde la întrebări.
Un proiect important din cadrul aceluiași program ține de construirea de trotuare pe partea cu numere impare a străzii Națională, acolo unde se află numeroase bănci, magazine, instituții de stat și unde circulația e foarte mare. Lungimea totală a acestor trotuare e de 1200 de metri. S-a lucrat și la iluminatul lor, au fost instalate bănci, coșuri de gunoi. Dar cele mai mari modificări s-au făcut pe segmentul Alecsandri-Decebal, unde a fost schimbat în totalitate conceptul. Strada a devenit mult mai aerisită, iar trotuarele – mult mai late. Nu am uitat nici de pistele de bicicliști. Acestea, de fapt, vor fi prezente pe ambele părți ale străzii Națională, dar și pe alte străzi.
Mai este în derulare și un alt proiect din cadrul Programului „EU4 Moldova: Regiuni-cheie”: reabilitarea străzii Boico. Cineva ar putea întreba de ce am început lucrările atât de târziu. Pot spune un singur lucru: pentru Primăria Ungheni nu mai există perioadă de primăvară, vară, iarnă. Lucrările sunt executate în permanență, cu mici pauze atunci când timpul de afară nu permite să se lucreze. Avem foarte multe proiecte și, implicit, resurse financiare; nu ne putem permite să ne oprim. De aceea lucrările ce pot fi efectuate în această perioadă, vor fi efectuate.
– Este impresionant numărul, dar și diversitatea proiectelor implementate, grație Programului „EU4 Moldova: Regiuni-cheie”. Dar nu este unicul program de care beneficiază Ungheniul.
Aveți dreptate. Vreau să menționez și alte proiecte din alte programe. Mă voi referi, mai întâi de toate, la un proiect foarte mare din cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova, ce se referă la construirea pistelor de bicicliști în municipiul Ungheni, lungimea totală a cărora va depăși 20 de kilometri. Vor fi amenajate piste de bicicliști și construite noi trotuare pe partea cu numere pare a străzii Națională, dar și pe un șir de alte străzi.
Probabil, unghenenii au observat că se reconstruiesc trotuarele în sectorul Dănuțeni, de-a lungrul străzii Ștefan cel Mare, unde vor exista și piste de bicicliști, la fel ca și pe străzile: Romană, Decebal (până la intersecția cu strada Procernicenilor din sectorul Berești-Vasilica), Ion Creangă, Boico. Lucrările vor continua și în anul 2023. În primăvară, va fi realuată asfaltarea pistelor respective, căci temperatura aerului din această perioadă nu permite efectuarea unor astfel de lucrări acum.
Chiar recent, am finalizat un proiect mare în cadrul programului NEFCO, care a prevăzut modernizarea iluminatului stradal. Toate corpurile de iluminat vechi au fost schimbate pe corpuri led. În prezent, Ungheniul este iluminat în totalitate, iar corpurile de iluminat sunt foarte și foarte econome. Circa 80 la sută dintre ele au puterea de 30 wați, ceea ce înseamnă că cheltuie de 3 ori mai puțin curent electric decât corpurile de iluminat care erau până nu demult. Urmează să mai lucrăm la automatizarea sistemului ca, atunci când se deconectează vreun corp de iluminat sau chiar o stradă întreagă, acel sistem să ne dea de veste. Până atunci, îndemnăm cetățenii să ne informeze atunci când există careva deranjamente.
Un alt proiect, care va fi finalizat în totalitate în preajma sărbătorilor de Paște din anul 2023, se referă la construcția celor 106 stații de așteptare, grație Programului „Comunitatea mea”, un proiect al USAID Moldova. Stațiile sunt deja construte. Ne bucurăm să observăm că ele disciplinează și conducătorii auto, și pasagerii. Urmează să fie instalat în 10 stații un sistem de gestiune a timpului de așteptare, iar pasagerii vor putea să vadă, grație unei aplicații speciale, în ce locație se află microbuzul pe care-l așteaptă. Uneori, oamenii nu înțeleg de ce s-au făcut mai întâi stațiile, dar nu s-au schimbat mijloacele de transport public. Există o consecutivitate logică. Dacă am cumpăra autobuze noi și nu am face drumuri și stații, ele nu ar avea pe unde circula și nu ar ști unde să se oprească. Este absolut normal să construim mai întâi infrastrutura. Următorul pas va fi schimbarea microbuzelor. Vom depune eforturi mari în acest sens. Avem câteva idei, am depus și câteva proiecte, așteptăm care va fi decizia finanțatorilor.
– Cei ce vin la Primărie nu au cum să nu observe cât de tare s-a schimbat scuarul din preajmă…
E și acesta un proiect frumos – rezultatul colaborării noastre cu Primăria Cluj-Napoca. Dacă, până acum, prietenii noștri clujeni au investit în Parcul „Micul Cluj”, de data aceasta au decis să investească în scuarul primăriei și în scuarul de pe partea cealaltă a străzii Națională.
Trebuie să menționăm și un alt proiect important, implementat cu suportul Uniunii Europene în cadrul inițiativei „Primarii pentru creștere economică”, implementată de PNUD și grație căruia va fi construit la Ungheni Centrul de Informare Turistică. Va fi o instituție de stat, încă un obiect pe care îl va avea în proprietate primăria. E un Centru necesar, care va fi de ajutor atât prestatorilor de servicii turistice, de mărfuri, utilaje, servicii, cât și cetățenilor, celor care ne vizitează orașul.
– În anul 2022, Guvernul a lansat mai multe programe de finanțare. De care dintre ele a beneficiat Primăria Ungheni?
Datorită Programului „Sat European”, la momentul de față se construiesc rețele de canalizare pe strada Romană. Am ales anume această stradă, pentru că aici urmează să fie construite, în anul 2023, piste de bicicliști. Cerem scuze pentru incomoditățile create, dar vă asigur că, după finalizarea lucrărilor, și pe strada Romană, și în celelalte zone unde au loc lucrări, va fi foarte bine și frumos.
Am aplicat și la un alt program lansat de Guvernul Republcii Moldova – „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”. Datorită acestuia, pe teritoriul Stadionului Central se construiește un teren de baschet. Vremea de afară nu a permis finalizarea lucrărilor, căci unele dintre ele pot fi efectuate doar atunci când temperatura aerului este mai mare de 10-12 grade, astfel că le vom finaliza la primăvară.
– Cineva ar putea înteba ce face Primăria, din moment ce toate proiectele menționate sunt realizate din alte surse decât cele locale?
Pentru a obține finanțarea într-un proiect sau altul e nevoie de foarte multă muncă, căci trebuie să vii, mai întâi, cu ideea, apoi cu elaborarea schiței de proiect, cu proiecte de fezabilitate, proiecte tehnice și așa mai departe. În plus, trebuie să ai credibilitate, altfel nici un finanțator nu va dori să aibă de a face cu tine. După ce ai depus un proiect sau altul spre finanțare, uneori aștepți ani în șir rezultatul. Nu e simplu deloc, chiar dacă pare, dintr-o parte, că proiectele vin la Ungheni ușor.
Primăria se implică în toate, vine cu partea sa de co-finanțare. Totodată, are proiecte finanțate integral din bugetul municipal.
– Ce proiecte au fost realizate în 2022 din banii propii, ai bugetului local?
Voi menționa reparația capitală a străzii Zamfir Arbore din sectorul Dănuțeni, care face conexiunea cu alte două străzi importante: Ștefan cel Mare și Burebista. Totodată, pe aici circulă transportul public de pasageri. Strada era într-o stare foarte proastă. Acum arată cu totul altfel.
În plus, s-au reparat toate străzile din sectroul nou al Dănuțeniului, peste 25 la număr, după ce aici a fost implementat proiectul privind aprovizionarea cu apă și canalizare. Aceste sector este, la momentul de față, unicul sector periferic din oraș, unde sută la sută dintre locuitorii de aici au posibilitatea să se conecteze la rețelele de canalizare. Din păcate, încă nu toți s-au conectat, dar sperăm că, în curând, se vor conecta. E un serviciu foarte important și util, pe care foarte multă lume din alte sectoare și-l dorește.
Tot din bugetul municipal au fost instalate 210 limitatoare de viteză, în special în curțile blocurilor de locuit, căci ne-am dorit scoaterea tuturor barierelor artificale instalate neregulamentar de oameni și care blocau accesul autospecialelor, mașinilor de urgență medicală, ceea ce e inadmisibil.
Am continuat reparația curților blocurilor de locuit. În 2022, au fost reabilitate curțile de pe străzile: Creangă 17 și 19, Ștefan cel Mare 79, 159.
Au fost făcute reparații capitale și curente la grădinițele din municipiu. La Grădinița „Steluța” a fost schimbat acoperișul – o lucrare foarte mare și complexă. Grădinița „Solnâșco” a fost anvelopată, un proiect în care ne-a susținut și UNHCR, o organizație a Națiunilor Unite pentru problemele refugiaților. Aici avem, în prezent, cei mai mulți copii ai refugiaților ucraineni. Am solicitat de la responsabilii de la UNHCR să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de aici prin termoizolarea clădirii. Astăzi, grădinița arată cu totul altfel, aici simțindu-se mult mai bine atât copiii ucraineni, cât și cei ungheneni.
– Să trecem la un alt subiect. Ce evenimente culturale au fost organizate la Ungheni în 2022?
După o pauză de doi ani, impusă de pandemia de Covid-19, în acest an am organizat Zilele orașului, eveniment prilejuit și de aniversarea de 560 de ani de la prima mențiune documentară a localității. Au fost prezente delegații din orașele din România, înfrățite cu Ungheniul, am avut oaspeți din Georgia și Armenia. A fost prezentă și doamna președintă Maia Sandu.
Festivitatea a avut loc pe 27 august, de Ziua Independenței, iar dânsa a ales să vină la Ungheni, ceea ce, bineînțeles, ne onorează. Aș vrea să le reamintesc tuturor cuvintele pe care le-a rostit șefa statului de pe scena din Piața Independenței: ”Ungheni este un exemplu frumos de modernizare și schimbări spre bine. Dacă toate satele și orașele moldovenești ar atinge reușitele de dezvoltare pe care le vedem la Ungheni, putem avea mai multă încredere în viitorul țării noastre. Ungheniul ne dă un exemplu foarte bun de construire a unor parteneriate durabile cu organizații internaționale și cu autoritățile centrale, dar și cu regiuni și comunități din alte țări. Apreciem deschiderea și viziunea echipei de la Primăria Ungheni pentru promovarea dezvoltării orașului – această deschidere dă rezultate”.
– Este o apreciere înaltă, pe care a dat-o șefa statului municipiului Ungheni.
Așa este. Cred că o merităm.
– Ce alte evenimente au marcat anul 2022?
Voi menționa Festivalul de folk, „UnFolk”, cu participarea artiștilor din România și Republica Moldova și care a fost o premieră frumoasă pentru Ungheni.
Nu putem trece cu vederea nici Festivalul Tineretului, un eveniment de anvergură, organizat în luna noiembrie, odată cu tradiționala Cursă de atletism „Tinerețe” și Campionatul Național de alergări pe șosea.
Voi menționa și un alt eveniment important, ce s-a produs la 1 decembrie – înfrățirea cu cel de-al 20-lea oraș și al șaselea oraș din România, Bistrița. Ne punem mari speranțe în această colaborare. Noi avem ce învăța de la Bistrița, noi avem ce oferi bistrițenilor.
– Care este secretul acestor succese? Cum de reușiți?
Reușim, pentru că nu suntem singuri. Avem Consiliul Municipal, care ne este alături și ne susține. Fără deciziile acestuia nu ar fi posibile multe dintre realizările obținute. Un cuvânt aparte aș vrea să spun despre colegii mei, angajații Primăriei municipiului Ungheni, care, în majoritatea lor, sunt oameni ce se consacră lucrului, în pofida faptului că salariile sunt modeste. Se implică activ și instituțiile publice, și asociațiile obștești, care sunt un adevărat pilon pentru noi. Bineînțeles că trebuie menționați și partenerii noștri de dezvoltare, care ne sunt prieteni adevărați și cu suportul cărora, iată, realizăm proiecte foarte mari și importante pentru Ungheni și ungheneni. Deci, per total, suntem o echipă mare. S-a demonstat deja: doar atunci când suntem împreună, când există conlucrare, suntem puternici și reușim.
– Ce planuri, ce proiecte are Primăria municipiului Ungheni pentru 2023?
Avem foarte multe proiecte depuse spre finanțare. Foarte multe. Așteptăm rezultatul, ca să putem vorbi despre ele. Totodată, avem multe proiecte începute, care vor derula și în anul 2023. Mergem înainte și încercăm să soluționăm cât mai multe probleme, să transformăm Ungheniul într-un municipiu în care să se simtă toți bine și confortabil.
BP
Lasă un răspuns