La Ungheni. Paneluri de discuții, bazate pe celebrul eseu al Virginiei Woolf „O cameră doar a ei”

„O cameră doar a ei. Rolul feminismului în prevenirea violenței pe bază de gen”, a fost genericul unei conferințe locale organizate recent la Ungheni, unde accentul a fost pus pe modul în care feminismul poate contribui la prevenirea și combaterea violenței de gen, dar și la mișcările de emancipare a fetelor.

Astfel, tineri și tinere, scriitori și scriitoare, precum și reprezentanți ai autorităților publice locale au participat la două paneluri de discuții în care au dezbătut rolul feminismului în prevenirea violenței pe bază de gen și au discutat despre cum pot fi rescrise sau reinventate poveștile pentru copii pentru a combate stereotipurile și pentru a preveni violența împotriva femeilor și fetelor.

„Noi avem foarte multe femei și fete care lucrează în Primăria Ungheni. Dacă vrei să faci un lucru bun, atunci numaidecât trebuie să ai în echipă fete și femei. Este convingerea mea bazată pe experiența care am avut-o până acum”, a spus pentru început, Alexandru Ambros, primarul municipiului Ungheni.

Iar Tatiana Lazăr, vicepreședinta raionului Ungheni a vorbit despre cât de important este pentru comunități să declare toleranță zero față de violență. Totodată, a menționat și despre necesitatea asigurării ca egalitatea de drepturi între femei și bărbați să fie acceptată și promovată la nivel local. „În raionul Ungheni s-au realizat multe lucruri grație proiectului EVA. Au fost constitituite 9 cluburi ale femeilor supuse violenței domestice. Aceste cluburi continuă să activeze, femeile au posibilitatea să comunice între ele. Sperăm să ne ajute să echilibrăm emoțiile în societatea noastră, să prevenim în mare parte violența și să devenim o societate liniștită”, este mesajul transmis de către vicepreședinta raionului Ungheni.

„În domeniul nostru, raportăm simestrial cazurile de violență care se atestă în instituțiile noastre. Vorbesc despre cazurile de violență declarate, dar sunt o multitudine de cazuri camuflate, despre care nu se vorbesc, care nu se „scot” din instituții. Iar acest lucru nu poate decât să aducă suferințe persoanei care este implicată în procesul de violență și mai rău, e că este un copil și nu se poate apăra. În schimb, dacă cazurile de violență se întâmplă între adulți, atunci victimă, în mare parte, tot este copilul. Cu certitudine, este bine că, proiectele care s-au derulat în comunitățile noastre, implică tinerii. Iar aceștia vor discuta în cercurile lor de cunoștințe despre acest lucru. Noi orientăm tinerii, prin disciplinele care vin întru formarea lor, inclusiv dezvoltarea persoanlă, ca să poată distinge formele și consecințele unui act de violență”, a menționat și Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni.

Participanții și participantele la conferință au asistat și la discuțiile care au avut loc în cadrul celor două paneluri, bazate pe celebrul eseu (editat 1929) al Virginiei Woolf, „O cameră doar a ei”, care a devenit în scurt timp un reper esențial pentru mișcările de emancipare a femeilor, și care sugerează că orice femeie are nevoie de un spațiu privat pentru a deveni independentă. „Eu sunt printre norocoasele care am avut o cameră a mea. Pentru mine camera mea înseamnă una fără internet, pentru că altfel, eu nu pot să creez, nu pot să scriu nimic”, a menționat Paula Erizanu, scriitoare feministă și jurnalistă, partcipantă la primul panel de discuții. Iar Natalia Blanari, fondatoarea unei edituri și librării a spus să o cameră pentru ea este spațiul în care poate să își adune gândurile, să creeze. „Generația care vine are posibilitatea să înceteze acest cerc vicios, și de aceea este necesar să încercăm să promovăm și să punem accent pe deprinderi sănătoase”, a menționat Natalia Blanari.

Totodată, tinerii au fost familiarizați despre importanța feminismului și rolul tinerilor în susținerea și promovarea egalității de gen, au privit filmulețe motivaționale care au creat puncte de reflecție asupra alegerilor fetelor și băieților a domeniilor de activitate pe viitor. Iar drept exemple au fost Ilina Mazureac, studentă la Harvard, la specialitatea biologie celulară și moleculară, dar și Vladlena Timofti, studentă în Marea Britanie, care și-a ales meseria de ingineră aeronautică, care au vorbit despre profesiile pe care le studiază și ce le-a motivat să facă acest lucru.

Într-un final, unii tineri au discutat despre cazurile de violență pe care le-au întâlnit, care au fost pașii de acțiune și cum specialiștii au reușit să ofere protecție fetelor și femeilor victime ale violenței.

 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *