VIDEO / Judecătoria, la un clic distanță. Cum putem accesa site-ul instanței de judecată din Bălți

Justițiabilii, dar și cei interesați de actul juridic pot accesa online informații despre dosarele examinate de instanțele de judecată din țară făcând doar câteva click-uri. Care e progresul cauzei, când și unde are loc ședința de judecată și hotărârile sau încheierile judecătorești sunt doar câteva informații care pot fi accesate rapid pe portalul național al instanțelor, fără a te deplasa undeva.

Portalul instanței de judecată poate fi accesat de pe orice gadget conectat la internet. Este utilizat atât de justițiabili, cât și de judecători. „Când, spre exemplu inculpatul este condamnat de altă instanță, această informație o găsim foarte ușor pe Portalul instanțelor de judecată. Chiar și la numirea ședințelor, atunci când inculpatul spune că la data respectivă este implicat în altă ședință, în altă localitate, iarăși această informație o putem confirma pe acest site.” menționează Andrei Guțu, judecător în Judecătoria Bălți.

La rândul ei, Daniela Raileanu, o locuitoare a orașului Bălți, consideră că cel mai important este că informația poate fi accesată din orice colț al lumii. „Site-ul judecătoriei ne economisește timpul, dar și resursele financiare. În cazul în care una dintre părți este plecată peste hotare, spre exemplu la muncă, nu mai este nevoită să se întoarcă în țară pentru a afla că este citată într-un dosar. O poate afla ușor de pe portalul instanțelor judecătorești.”, spune ea.

De altfel, pe acest portal fiecare pate accesa informația de care are nevoie. „Spre exemplu, accesăm Judecătoria Bălți, mergem mai jos, ne sunt indicate toate datele de care avem nevoie, cum ar fi: agenda ședințelor de judecată, hotărâri, încheieri, citații publice sau cereri care abia au venit în judecată. Totodată portalul național al Instanțelor de judecată face lucrul mai ușor și pentru angajații cancelariilor penale și civile.”, spune Ionela Ceaica, specialist în cadrul Judecătoriei Bălți.

Iar Adrian Pavalean, procuror în Procuratura Bălți spune că este un site foarte util, benefic în ce ține de obținerea informației referitoare la cauzele aflate pe rol în instanța de judecată. „Este foarte accesibil și indiferent de locul unde te-ai afla, dacă ai acces la un gadget, obții informația necesară foarte ușor.”, a subliniat el.

Odată ce Judecătoria Bălți deține un site actualizat, chiar și fluxul de oameni s-a micșorat. „Pe parcursul zilei fluxul de oameni era foarte mare, cu diferite întrebări veneau, referitor la numirea cauzei, cu cereri diferite, unde să se ducă, în ce birou sunt chemați. Acum, de când a fost făcut Portalul instanței, ei află informația de acolo, la noi fluxul oamenilor s-a micșorat, iar noi lucrăm doar cu înregistrarea dosarelor, răspunsuri la interpelări și la cererile persoanelor.”, spune Natalia Gârbu, specialist principal, secția de Evidență documentare procesuală.

Informația pe site-ul instanței de judecată este structurată pe mai multe categorii: agenda ședințelor, hotărârile instanței, încheierile judecătorești, citații publice, cereri și dosare pendinte, adică în curs de examinare. Această platformă a fost gândită inclusiv pentru persoanele cu deficiențe de vedere. „Accesând meniul din partea dreaptă de sus a paginii oficiale a instanței, identificăm un meniu de acomodare a paginii oficiale a instanței în dependență de tipul de dizabilitate a persoanei. Spre exemplu, persoanelor cu dizabilități de vedere, putem bifa meniul contrast.”, explică Eduard Puiu, secretarul instanței.

Portalul național al instanțelor este disponibil în trei limbi: româna, rusa și engleza și a fost elaborat cu sprijinul poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), în cadrul Programului USAID pentru Justiție Transparentă.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *