Tatiana Popa: „M-am simțit ca un grăunte mic, de la Palanca, rătăcit printre personalitățile marcante venite la Președinție”

Tatiana Popa, fondatoarea muzeului Casa Părintească din satul Palanca, Călărași, şi-a propus să renască tradiţiile şi obiceiurile vechi. Deja de 21 de ani dânsa și-a transformat cuibul părintesc într-un muzeu de artizanat, a reînviat tradiţia ţesutului de covoare în bumbi, a cusutului de ii şi a lucrului manual.

În luna octombrie a acestui an, Tatiana Popa a fost decorată de către președinta Maia Sandu cu „Ordinul Republicii”, alături de alte 29 de personalități ale țării.

– Toată lumea vă apreciază meritele, dar pentru care dintre ele anume credeți că ați fost decorată?
Din câte știu, distincția mi-a fost conferită în semn de înaltă apreciere pentru contribuția la păstrarea și promovarea patrimoniului național. Dar vreau să vă zic de la bun început că acest ordin nu este numai al meu. Îl consider ca fiind al unui număr foarte mare de oameni care și-au adus aportul, de-a lungul timpului, ca Muzeul Casa Părintească să existe și să facă lucruri frumoase. I-aș menționa aici, în primul rând, pe consătenii mei de la Palanca, care m-au ajutat mereu, pe specialiștii de la Direcția Cultură și Turism Călărași, dar și pe cei de la Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, alături de care am muncit toți acești ani.

– Cum ați primit vestea că veți primi cea mai înaltă distincție din stat?
Auzisem de mai multă vreme, de la niște prieteni, despre faptul că aș putea primi distincția, dar nu am crezut. Abia pe 11 noiembrie, când am fost invitată la evenimentul festiv de la președenție, am înțeles că acest fapt este real. Evident că m-am bucurat și m-am simțit onorată, mai ales că am avut șansa de a sta alături de personalități extraordinare, precum Varvara Buzilă – cea pe care o consider regina promovării patrimoniului național, de folcloristul Andrei Tamazlîcaru, dar și de alți oameni de vază.

– Ce emoții ați trăit la evenimentul din 15 noiembrie?
Am trăit emoții unice. Mă simțeam atât de mică pe lângă acei oameni adunați la festivitate. Eram precum un grăunte mic de la Palanca, rătăcit printre personalități marcante venite la Președinție.

A fost o atmosferă solemnă, unică, deosebit de frumoasă. Președintei Maia Sandu îi sunt recunoscătoare pentru toate cuvintele adresate și pentru faptul că a dat amploare meritelor fiecărui persoane în parte. Atunci când am pornit la drum cu Muzeul ”Casa Părintească” nu mi-am propus să culeg lauri și să mă fac remarcată. Nici acum nu consider că am făcut ceva atât de extraordinar încât să caut aprecieri. Am încă foarte mult de muncit ca să îmi văd visul dus până la capăt.

– Apropo de vise, pe care încă nu l-ați atins?
Visul meu cel mai mare este ca lumea să nu mai trăiască numai cu ziua de azi. Se schimbă timpurile, ne schimbăm şi noi, dar tradiţiile şi amintirile părinţilor şi buneilor noştri trebuie să rămână, pentru că doar aşa reuşim să ne păstrăm identitatea. Îmi doresc nespus de mult ca muzeul să iasă dincolo de gardul și poarta care-l împrejmuiesc, iar pentru asta este nevoie de un efort mare. E necesar un simplu fapt – lumea să-și dorească asta.

– Vă responsabilizează cumva această distincție?
Cu siguranță. Mă simt onorată și motivată deopotrivă să nu las mâinile în jos. Acum, mai mult decât oricând, va trebui să caut forțe pentru a-mi ”răscumpăra” ordinul. Am primit un soi de imbold ca, atât cât îmi va permite sănătatea, să îi motivez pe cei din jur să vrea să facă lucruri frumoase. Misiunea noastră pe pământ, de altfel, este anume de a ne înconjura de oameni, de a ne uni între noi, astfel încât să trecem mai ușor peste lipsuri și peste orice greutăți. Sper foarte mult ca viitorul tinerii generaţii să nu fie lipsit de memoria neamului.

Doina Harea