Cum e să fii bolnavă de Covid – 19. Dezvăluirile unei paciente care a fost infectată. „Acest Covid nu e cu coroană, e cu gheare”

Elena Gavrișov, directoarea Crucii Roșii, filiala Ungheni, în această toamnă a fost infectată cu virusul Sars-Cov-2. A acceptat să povestească despre evoluția bolii, depresia și sechelele cauzate de Covid-19.

Primele simptome „ușoare” au apărut pe data de 2 septembrie. Totul a început cu o simplă senzație de „zgârâietură în gât” și o tuse seacă, din când în când. A mai băut un ceai călduț și a mers pe ideea că „lasă că o să treacă”.

 Simptomele Covid -19 și adresarea la medic

 „Într-o zi de miercuri, pe 8 septembrie, spre seară a pornit o tuse uscată, iar temperatura s-a ridicat la 37,3. „Floare la ureche” mi-am zis, însă dimineața nici apă nu puteam înghiți. În gât aveam senzația că era ceva”, își amintește Elena Gavrișov. Totuși, a decis să bea un ceai călduț și să stea acasă.

„Miercuri noaptea spre joi, când am vrut să mă ridic din pat, brusc am simțit o slăbiciune și dintr-o dată totul în față s-a întunecat. Am stat preț de câteva minute rezemată de pat, după care m-am pornit spre baie. Numai atât țin minte, că am stins lumina și am închis ușa… Când m-am trezit, eram întinsă pe jos. Nu știu cât am fost fără cunoștință”, își mai amintește femeia.

În ziua următoare, joi, la insistența Tatianei Lazăr, vicepreședinta raionului Ungheni, cu care colaborează de mai multă vreme, a mers la medicul de familie pentru analize. Avea și gust, și miros, dar poftă de mâncare – deloc. Sâmbătă i-a fost confirmat diagnosticul – era infectată cu Covid-19. Medicul de familie i-a sugerat să se interneze în spital, pentru că radiografia i-a arătat „pneumonie pe dreapta”.

Luni a chemat ambulanța și pentru că tensiunea și temperatura se încadrau în normă, personalul de pe ambulanță au ezitat să o ia. Dar, într-un final, Elena Gavrișov a fost preluată și transportată la spital.

„Până la urmă, am fost internată. Am observat că începusem să amețesc, iar vederea devenise încețoșată. Desigur, pofta de mâncare nu o recăpătasem, însă am sorbit un pic din ciorba”, povestește femeia.

Deja când a venit medicul ca să evalueze starea pacientei, începuse cu greu să distingă siluetele și se străduia să deschidă cât mai tare ochii, pentru a putea capta în câmpul său vizual, persoana care intrase în salon. „Iată și Crucea Roșie a ajuns la noi”, menționase medicul, care o recunoscuse.

 18 zile petrecute în spital. Masca de oxigen, depresia și realitatea distorsionată

A fost dusă în Secția Boli Contagioase a Spitalului Raional Ungheni.  Avea febră – 38,5. Asistenta medicală i-a făcut o injecție.

I s-au comunicat și rezultatele repetate ale radiografiei – pneumonie bilaterală. I s-a prescris un  tratamentul injectabil. Apoi a fost conectată la aparatul portativ cu oxigen. Însă, aparatul îi dădea mari bătăi de cap. A doua zi, s-a decis transferarea pacientei în alt salon și a fost conectată la rețeaua directă de oxigen. „Țineți masca tot timpul și dormiți pe burtă, pe o parte sau pe alta. Nicidecum pe spate”,  a răsunat ordinul medicului.

Problemele apărute pe fundalul bolii

„Am ajuns la concluzia că această boală „te prostește”, subliniază Elena Gavrișov, după care a mai adăugat: „Stăteam adesea și mă întrebam: cum medicii o să-mi toarne aerul în plămâni? Va fi oare cu seringa?”.

Pe lângă întrebările pe care le considera „prostești” care și le adresa ei înșiși, în momentul când închidea ochii, mai avea și sentimentul de plutire. Femeia spune că în față îi apăreau și diferite siluete cunoscute. A încercat să-și caute chipul în reflexia oglinzii, însă această tentativă a fost una eșuată, deoarece nu-și putea desluși fața.

„Când stăteam cu ochii deschiși, parcă eram stăpână pe gânduri și pe propriul corp, însă cum îi închideam, mă transpuneam în altă realitate”, își amintește femeia.

A mai simțit și o greutate extraordinară în spate, de parcă un corp străin își făcuse apariția pe neașteptate și îi provoca o senzație apăsătoarea în zona respectivă „Era atât de greu…”, povestește Elena Gavrișov. Ba chiar refuza și să mănânce, numai din motivul că nu vroia să hrănească „acel ceva” care îi stătea pe spate. Ba chiar vedea două fețe și-i era greu să țină masca pentru ambele fețe și, totodată să le hrănească.

Acum, după ce a învins boala, este conștientă că toate aceste iluzii, nu au fost altceva decât efectele adverse ale bolii.

„Chiar de la începutul pandemiei am colindat prin sate, împărțeam ajutoare și pliante informative, și nu am înhățat virusul, deși nu eram vaccinată. Acum, însă, l-am simțit și eu. Iar atunci când treci prin experiența Covid e ceva groaznic… Mai grea boală nu-i. Covid-ul îți atacă plămânii, dar și creierul”, a ajuns la concluzia directoarea Crucii Roșii, filiala Ungheni.

Nu cunoaște detalii despre tratamentul care i-a fost administrat, pentru că niciodată nu a întrebat nici medicul, nici asistentele medicale. A trebuit să-și cumpere medicamente și din surse proprii, pentru că starea i se agrava, iar spitalul nu dispunea de astfel de medicamente. Și le-a cumpărat, o fiolă costa 320 lei.

„M-am ridicat o dată să merg la baie, dar mi s-a întunecat totul în fața ochilor și m-am ținut de perete. O asistentă medicală m-a susținut și abia atunci mi-am dat seama cât de periculoși suntem noi, cei bolnavi, pentru societate, dacă angajații medicali sunt echipați cu câteva perechi de mănuși, îmbrăcați în costum, cu mască și cu vizieră…”, spune oftând ea.

După administrarea acestor injecții, starea de sănătate a început să se amelioreze vizibil. După 15 zile s-a uitat în oglindă și și-a văzut clar chipul. „Abia atunci mi-a venit mintea la loc și știam deja cine sunt eu și motivul pentru care mă aflu în salon”, a subliniat Elena Gavrișov.

„Acesta nu e Covid cu coroană, ci e cu gheare…Când te înșfacă…”, a mai adăugat dânsa, fără a-și continua gândul.

Sechelele simțite după două luni de Covid

 Prima lună a fost încă supusă unui curs de tratament, cu anticuagulante și pastile care regulează colesterolul în sânge. Totodată, are grijă la alimentație, ca să fie una echilibrată și efectuează tot mai des plimbări în aer liber. Merge periodic la medic, ba chiar i s-a recomandat să facă și exerciții respiratorii.

„Acum am început să măresc distanța de mers pe jos, însă viteza e mică, pentru că obosesc foarte repede și nu-mi ajunge aer. Simt că ceva în piept mă împiedică să respir normal. Trebuie să merg la medic, căci simt uneori și bătăi mărite ale inimii”.

De unde s-a molipsit, Elena Gavrișov nu știe. „E strașnic când te gândești că nu știi de la cine te poți molipsi. Lumea noastră nu respectă regulile, unii călătoresc fără mască în transport și fără nici o jenă tușesc și strănută. Când vom urma cu strictețe toate regulile, atunci cu siguranță vom scăpa de acest virus. Dar deocamdată, avem ce avem”, a conchis tristă, la final de discuție, Elena Gavrișov.

Autor: Tatiana Tesliuc