Amenzi usturătoare pentru persoanele care dau foc la frunze uscate și resturi vegetale
Ministerul Mediului atenționează populația despre interzicerea arderii frunzelor și a resturilor vegetale și informează că, inspectorii Inspectoratului pentru Protecția Mediului împreună cu serviciile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanți autorităților publice locale, vor efectua controale, iar persoanele care vor admite arderea frunzelor și a deșeurilor, vor fi amendate în conformitate cu legislația în vigoare, citează Unimedia
Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul pentru Protecția Mediului anunță că, lansează campania de salubrizare de toamnă, ce are obiectivul de a minimiza poluarea aerului în urma arderii frunzelor și a resturilor vegetale și de a reduce poluarea mediului înconjurător cu deșeuri.
Potrivit specialiștilor în domeniu, substanțele nocive ce se elimină de la arderea deșeurilor, resturilor vegetale și a frunzelor se acumulează în stratul inferior al atmosferei – zona de activitate umană intensă și au un impact negativ asupra biodiversității dar și a sănătății oamenilor, cei mai afectați fiind copiii, bătrânii, bolnavii de boli respiratorii.
„În zilele cu aer umed și ceață, microparticulele de fum interacționează cu vaporii de apă, formând smogul oxidant, ce afectează îndeosebi organele respiratorii. Pe traseele naționale, unde adeseori se arde iarba uscată şi frunzele, se creează din cauza fumului, pericole de accidente. Problema persistă și în întovărășirile pomicole, unde din lipsă de mijloace de evacuare, cetățenii ard resturile vegetale, inclusiv şi deșeurile”, a comunicat Lilian Munteanu, Șef IPM Chișinău.
În acest context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului, îndeamnă cetățenii, autoritățile publice, asociațiile obștești de mediu și sănătate să fie prietenoși cu mediul înconjurător și să promoveze acțiuni de protecție a mediului, pentru a preveni poluarea aerului atmosferic și a în scopul ocrotirii sănătății populației.
Totodată, conform experților de mediu, o consecință gravă a arderii incomplete a resturilor vegetale împreună cu alte deșeuri constă în faptul, că celuloza formează combinații policiclice, benzapirena, ce are cea mai periculoasă acțiune, fiind un cancerigen puternic.
„Pentru evitarea poluării mediului se recomandă ca populația să colecteze deșeurile separat, iar resturile vegetale şi frunzele pot fi depozitate şi acoperite cu sol, astfel, frunzele vor fi supuse unui proces de fermentare şi se vor transforma în compost, cel mai bun îngrășământ organic, ce poate fi utilizat ca îngrășământ natural pentru terenurile agricole”, a precizat Lilian Munteanu, Şef IPM Chişinău.
Conform legislației în vigoare, arderea frunzelor și a deșeurilor se sancționează cu amendă de până la 4500 lei pentru persoanele fizice și amendă de până la 15000 lei pentru persoane juridice.
În același context, reprezentanții IPM, îndeamnă cetățenii ca în cazul când observă asemenea contravenții de mediu, să apeleze la serviciul 112, pentru documentarea cazurilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, în conformitate cu legislația în vigoare.
Lasă un răspuns