Câteva localități din raionul Ungheni vor promova egalitatea de gen și vor sensibiliza publicul cu privire la violența în bază de gen

În această vară, 24 de localități din raioanele Ungheni și Cahul vor promova egalitatea de gen și vor sensibiliza publicul cu privire la violența în bază de gen. Acest lucru se va efectua prin intermediul unui proiect amplu dedicat artei murale

Începând cu luna iulie, în strânsă colaborare cu autoritățile locale și Urban Spirit,  va începe campania de sensibilizare prin intermediul artei murale – Egalitate prin artă, care va conține o serie de activități în vederea promovării egalității în bază de gen, combaterii stereotipurilor de gen, precum și încurajării fetelor și femeilor care suferă din cauza violenței să vorbească și să raporteze cazurile de violență.

Proiectul va conține o serie de ateliere practice de artă vizuală, și anume de pictură stradală (graffiti) cu participarea tinerilor din raioanele Cahul și Ungheni, vor include 22 de picturi murale create în spații publice, dar și două școli de vară la care vor participa tinere și tineri interesate/ți de domeniul inovării sociale și artă, cu scopul de a reflecta prin artă problemele globale care necesită soluții urgente.

Totodată, proiectul va implica atât pe cei/cele care au deja o experiență în crearea obiectelor de artă (tineri designeri, artiști, elevi/eleve pasionați/pasionate de desen), cât și pe acei/acele tineri/tinere care nu și-au încercat niciodată forțele în domeniul artei vizuale, însă ar dori să învețe să-și implementeze ideile, folosind arta murală cu scopul de a promova idei sociale, în mod special – egalitatea de gen.

Arta vizuală este un instrument foarte bun pentru a transmite mesaje, pentru a interesa și implica tinerii în activități care au la bază subiecte sensibile cum ar fi egalitatea de gen sau combaterea violenței față de fete și femei. Prin intermediul proiectului EVA, ne dorim să comunicăm societății despre cât de important este să raportezi violența, să combați stereotipurile pe bază de gen și să sensibilizăm publicul privind egalitatea de gen. Pe lângă sesiuni online și școli de vară, tinerii și tinerele din localitățile din Ungheni și Cahul vor picta 24 de murale, care vor transmite mesajul că noi împreună putem realiza egalitatea, inclusiv prin intermediul artelor sociale”, a menționat managera proiectului EVA, Polina Panainte.

Proiectul are 3 etape:

  1. Egalitate prin artă, ce constă din câteva sesiuni informative, cu scopul de a discuta despre stereotipuri, egalitate de gen, violență pe bază de gen, dar și de a schița ideile pentru crearea picturilor murale în localitățile Zagarancea, Valea Mare (raionul Ungheni) și Baurci-Moldoveni și Zîrnești (raionul Cahul), inclusiv cu participarea tinerilor din orașele Cahul și Ungheni;
  2. Vor fi create 18 ateliere de lucru și pictarea a 18 picturi murale, organizate în orașul Cornești, s. Cornești, Măcărești, Costuleni, Mănoilești, Rădenii Vechi, Teșcureni, Pîrlița, și Sculeni din raionul Ungheni; Cucoara, Andrușul de Jos, Vadul lui Isac, Alexanderfeld, Pelinei, Alexandru Ioan Cuza, Slobozia Mare, Văleni și Larga Nouă din raionul Cahul;
  3. În luna august se vor organizat două tabere de vară cu implicarea localităților Cahul, Baurci-Moldoveni, Zîrnești, dar și Ungheni, Zagarancea și Valea Marea. Programul taberelor va include informații despre utilizarea artei ca instrument de promovare a egalității de gen, activități distractive, cum ar fi break-dance sau program cu implicarea DJ-ului, etc.

Mai multe despre evenimente, puteți afla pe parcursul desfășurării acestora pe paginile rețelelor de socializare, pe pagina de Facebook sau pe website-ul UN Women Moldova. 

NOTĂ: În 2020, UN Women Moldova, în parteneriat cu UNICEF, a început implementarea proiectului EVA – „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană. Acesta are două obiective majore: promovarea egalității de gen și abilitarea femeilor prin integrarea componentei de gen în politicile publice locale, dar și combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor. Proiectul va fi implementat în 24 localități din raioanele Cahul și Ungheni și va dura până în decembrie 2022. 

Acest comunicat este lansat în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” și finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu Urban Spirit și UNICEF. Conținutul său este în întregime responsabilitatea autorului și nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *