Preotul Ioan Porcescu, de la Ungheni la Praga. „Numărul enoriașilor moldoveni la Praga crește de la o zi la alta”

Cine nu a auzit de preotul Ioan Porcescu? Probabil că majoritatea unghenenilor au auzit de el și chiar l-au cunoscut.

A slujit la Catedrala ”Alexandru Nevski” din Ungheni  mulți ani la rând și nu intenționa să părăsească Moldova. Dar Dumnezeu, se pare, i-a hărăzit soarta altfel. Acum este preot la  Biserica Moldovenească „Sfântul Chiril, Metodie și Cuvioasa Parascheva” din Praga.

În Cehia a ajuns, cum spune el, „din mila lui Dumnezeu” și la îndemnul copiilor stabiliți aici, care – mai în glumă, mai în serios – i-au cerut promisiunea că va veni și el la Praga, împreună cu soția, dacă s-ar găsi o biserică la care să slujească. Părintele spune că n-a mai avut cum da înapoi, când unul dintre fii l-a sunat, spunând că… a găsit biserica!

Moldoveni din Cehia au semnat și s-au rugat. A fost nevoie de semnături pentru autorități. S-au adunat 140, pe urmă s-au mai strâns vreo 80, pentru ca deja în prima duminică a lui martie, cu acordul autorităților locale să poată sluji la Praga, la catedrala Sf. Cyrila a Metoděje de pe Karlín. „Am umblat toată Praga, am văzut lucruri minunate, am fost la toate soboarele, bisericile, dar venind aici, am zis că e, parcă, mai de bună cuviință”, povestește părintele, după care mai adaugă: „Asta e cea mai apropiată de noi, pentru că aici toate scenele, Crucea – tot este ortodox. Am găsit limbă comună cu conducerea bisericii catolice. Nu ne încurcăm absolut deloc, ne înțelegem”.

Așadar, slujbele în limba română au loc în fiecare duminică, începând cu ora 10.30, dar și vinerea, de la 17.30, când se ține slujba dedicată sfântului din timpul săptămânii curente. Astfel sunt marcate toate cele 12 sărbători și serbați sfinții cei mai importanți de peste an. Orarul slujbelor și alte eveimente sunt anunțate pe pagina de Facebook a  Bisericii Moldovenești Sfinții Chiril, Metodie și Cuvioasa Parascheva.

Numărul enoriașilor moldoveni crește de la o zi la alta, iar odată cu el și bucuria în inima preotului, care spune nu vede diferență dintre viața de aici și cea de acasă: „Și acasă vorbeam cu și despre Dumnezeu și aici” , iar cum este înconjurat tot de moldoveni, nu are vreo problemă de comunicare.

Preotul Ioan Porcescu spune că ar susține cu drag  inițiative și lucruri care să fie făcute în comun, de comunitate.  „Poate să facem niste ore… nu taman de religie, unde să adunăm copiii, să-i invațăm, să nu uite că sunt moldoveni, să le spunem o poveste, o poezie în romană sau, poate, să-i învățăm chiar un dans moldovenesc”, sugerează părintele, care subliniază că e foarte important să se vorbească româna în familie, iar în eventualitatea deschiderii unor cursuri pentru cei mici, spune că ar fi primul care ar aduce cărți de poezie, de cântece, de istorie…

Sfatul pe care l-ar da enoriașilor: „să ne unim, să facem lucruri bune și frumoase pentru noi, nu pentru altcineva”, dar să nu uităm să ne rugăm și pentru cei de acasă, care „așteaptă și se roagă și ei pentru noi”.

Pe lângă dragoste pentru Dumnezeu și susținere frățească, părintele Ioan îi îndeamnă pe moldovenii din comunicate să nu uite:

„Suntem moldoveni – și în Cehia, și în Praga, și în Moldova, și în Romania. Pretutindeni suntem acei care suntem noi. Suntem români moldoveni și atât. Altfel nu putem să spunem. Nu uitați limba română!”, a fost îmndemnul preotului Ioan Porcescu.

Autori: Diana Benea, Victoria Donu
Facebook: Moldoveni.cz 

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *