Ce se ascunde în spatele activității Muzeului din Călărași
”Dacă cineva crede că un lucrător de muzeu stă și se plictisește, se înșeală” – e o postare de pe pagina de facebook a Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași.
„Un muzeograf nu e doar cel care se filmează la televizor și promovează muzeul, custodele nu e doar cel ce face evidența exponatelor, ghidul nu e doar cel ce vă ajută să găsiți sălile într-un muzeu. E mult mai mult, e omul care știe să relaționeze cu oamenii și să găsească lucrurile de valoare, pentru salvagardare; le repară, le curăță de gunoaie, le ridică și le încarcă, chiar de au și peste 50 de kilograme greutate”, menționează aceeași sursă.
Recent, potrivit muzeografului Mariana Iurcu, angajații muzeului au pornit în căutarea lucrurilor vechi, inițiind în acest sens și o campanie neformală, cu genericul ”Salvăm patrimoniul din satele Moldovei, raionul Călărași”.
O deplasare la Buda le-a adus mari satisfacții și bucurie, căci au descoperit lucruri vechi, devenite deja istorie.
”Îndemnăm oamenii să nu arunce sau să dea la foc lucrurile vechi din gospodăria părinților ori buneilor, dar să le doneze Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași, ca să creăm istoria acestui oraș și a raionului Călărași și să salvăm memoria, tradițiile străbunilor ce au depus efort în trecut ca să avem astăzi cu ce ne mândri”, este apelul instituției călărășene, care se face tot mai auzită și tot mai vizibilă nu doar la Călărași, ci și în toată Republica Moldova, dar și peste hotare.
Lasă un răspuns