Vedeți cine este scutit de obligațiunea de a respecta regimul de carantină la intrarea în țară


Potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională în Sănătate Publică, se interzice părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu.
Totodată, specialiştii au menţionat care sunt persoanele care sunt scutite de obligaţiunea de a respecta regimul de autoizolare pe perioada de 14 zile.
Aceștia sunt:

  1. Conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă, persoanele, echipajele şi personalul de deservire al aeronavelor / navelor, brigăzile şi personalul de deservire al garniturilor de tren; Persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau cu scop umanitar, inclusiv însoţitorul, după caz (cu prezentarea documentelor de confirmare);
  2. Elevii/studenţii înmatriculaţi în unităţile/instituţiile de învăţământ de peste hotarele ţării noastre care au de susţinut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învăţământ gimnazial/liceal/învăţământ superior;
  3. Persoanele care se deplasează în interes profesional confirmat prin viză, permis de şedere sau un alt document de confirmare;
  4. Lucrătorii transfrontalieri;
  5. Membrii misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, a organizaţiilor/misiunilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
  6. Persoanele în tranzit.

 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *