Programul ”Prima casă” va continua, dar cu modificări, cu noi reguli
Guvernul a aprobat, pe 16 iulie, un proiect de lege care prevede modificarea Programului „Prima Casă”.
Astfel autoritățile își propun să extindă categoriile de persoane ce vor putea beneficia de acest program, să îmbunătățească condițiile de creditare.
Care sunt modificările
1. Vor putea să acceseze credite pentru locuințe în cadrul programului și persoanele care au în prezent în proprietate imobile situate în sate, dobândite prin moștenire sau donație.
2. Vârsta beneficiarilor programului va fi majorată de la 45 până la 50 de ani.
3. Beneficiariii Programului „Prima Casă” vor putea să achite inițial doar 5% din costul locuinței, față de 10% cât este acum.
Până la momentul de față, de când a fost lansat Programul „Prima Casă” au fost cumpărate 4205 locuințe, iar suma totală a creditelor acordate de către bănci e de 2,1 miliarde lei.
Lasă un răspuns