În acest an, Festivalul ”Înflorit-au castanii” se va desfășura altfel

Imagine simbol

Al 13 an consecutiv, la sfârșitul lunii mai, mai exact pe 30, la Ungheni, s-ar fi sărbătorit Festivalul ”Înflorit-au castanii”. Dar, dat fiind faptul situației pandemice create în țară, locuitorii raionului nu vor putea să se bucure de atmosfera acestei sărbători așa cum s-a obișnuit până acum.
Însă pentru a nu trece sărbătoarea neobservată, Secția Cultură și Turism din Ungheni a creat un program puțin mai diferit. Pentru prima dată, Festivalul se va desfășura online. „Anul acesta era preconizat a fi un festival zonal, cu participarea mai multor colective ale instituțiilor artistice raionale. Dar ataptându-ne la împrejurările care ne-au fost impuse, pentru prima dată se va organiza online o competiție artistică raională cu circa 120 de elevi de la instituțiile de învățământ artistic din raion cu pregătire extrașcolară”, a menționat Galina Moraru, specialist principal al Secției Raionale Cultură și Turism.
În acest an, la Festivalul castanilor, copiii vor putea partcipa la două secțiuni: muzică și artă. Pe parcursul lunilor aprilie și mai, participanții au avut posibilitatea să trimită lucrarea lor în regim online. Rezultatele se vor afla pe data de 30 mai, când se vor efectua totalurile de către membri jurului. Și respectiv vor fi anunțate pe pagina de Facebook a Secției Culturii și Turism Ungheni.
Potrivit Galinei Moraru, scopul esențial al acestei competiții este de a pune accent pe învățământul clasic, promovarea tinerelor talente, îmbogățirea repertoriului muzical al interpreților, stimularea creativității și originalității. „Salut această metodă online de activitate. Dacă nu este posibil fizic să ne întâlnim, nu putem lăsa mâinile în jos. Până la urmă, progresul depinde de cultură și invers – cultura stă la baza progresului. Faptul că noi învățăm niște forme noi de lucru și, acest lucru ține de prezentul și viitorul nostru, este foarte binevenit. Din mers învățăm și mergem înainte”, a conchis Galina Moraru.
Reamintim că Festivalul „Înflorit – au castanii” a fost sărbătorit pentru prima dată în 2007, iar realizarea lui a fost posibilă grație unui proiect inițiat de Școala de muzică din Ungheni și o școală de muzică din Iași.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *